Noul Range Rover

De AutoExpert   |  12 August, 2012

Distribuie :

Noul Range Rover

De la apariția lui Evoque, în 2011, și până în momentul de față, s-au vândut nu mai puțin de 88.000 de exemplare în peste 170 de țări - cifre care denotă incontestabilul succes pe care îl are mini-SUV-ul britanic.

De fapt, se vinde atât de bine, încât JLR a anunțat că la uzina din Halewood se muncește non-stop, pentru prima oară în cei 50 de ani de la deschidere...

Acum, după 42 de ani de la apariția Range Rover, e timpul ca cea de-a patra generație Range să intre în scenă. Preferatul tuturor celor care în copilărie erau fascinați de tancuri, Ranger Rover își păstrează, în ciuda unor oarecare rotunjimi și extensii ale blocurilor optice, impozanța, îmbunătățind însă cifrele de performanță și consum.

Cu toate că cea de a patra generație este mai mare ca dimensiuni decât anterioara (ampatamentul a crescut cu 40 mm), folosirea aluminiului i-a scăzut gabaritul cu 420 de kilograme, ajungând să fie mai ușor și decât Evoque. În plus, garda la sol a fost lăsată câțiva milimetri, în timp ce lățimea a crescut sensibil. Deci, după cum spuneam, impozanță.

Și pentru că 420 de kilograme echivalează cu 39% din masa totală a generației anterioare, putem spune că cifrele de performanță (care urmează a fi publicate) și de consum au crescut considerabil. Acum, noul diesel V6 va face aceeași treabă de care înainte se achita TDV8-ul. Însă vorbim despre un SUV de lux, așa că un V8 supraalimentat (de pe XKR) va fi probabil atracția principală pentru milionarii din întreaga lume.

Aerul de la interior nu s-a schimbat cu mult: ai parte de finisaje premium, fotolii confortabile și un ditamai display cu touch care centralizează mai toată partea de infotainment a și control a mașinii.

Încă nu s-au făcut publice cifrele și nu s-a spus nimic despre vehiculata versiune hibrid, dar vor apărea și acestea în scurt timp, când vom reveni cu update. Până atunci, spune-ne care este prima impresie pe care ți-o lasă cea de a patra generație Range Rover.

De la apariția lui Evoque, în 2011, și până în momentul de față, s-au vândut nu mai puțin de 88.000 de exemplare în peste 170 de țări - cifre care denotă incontestabilul succes pe care îl are mini-SUV-ul britanic.

De fapt, se vinde atât de bine, încât JLR a anunțat că la uzina din Halewood se muncește non-stop, pentru prima oară în cei 50 de ani de la deschidere...

Recomandate:

Un defect neașteptat a oprit vânzările lui Corvette. Mii de mașini sunt afectate - Photo
Noutăți
Un defect neașteptat a oprit vânzările lui Corvette. Mii de mașini sunt afectate

O problemă tehnică aparent minoră a dus la suspendarea vânzărilor pentru Corvette. Mii de mașini sunt afectate, iar soluția nu este încă disponibilă pentru toate unitățile.Chevrolet a

Inna
Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie - Photo
Noutăți
Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie

Parteneriatul dintre BMW și Rimac Technologies aduce o nouă generație de baterii pentru i7 facelift. Lansarea este iminentă, iar promisiunile vizează autonomie extinsă și timpi de încărcare mai

Inna
O moldoveancă a murit într-un accident grav, în Italia. Victima se afla într-o Dacia Duster - Photo
Accidente
O moldoveancă a murit într-un accident grav, în Italia. Victima se afla într-o Dacia Duster

Un accident violent produs în nordul Italiei s-a soldat cu moartea unei femei din Republica Moldova și rănirea gravă a partenerului său. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile iau &

Inna
Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii - Photo
Noutăți
Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii

Un acord temporar între Washington și Teheran a declanșat o undă de optimism pe piețele globale. Prețurile petrolului au scăzut brusc, iar bursele au urcat puternic, însă incertitudinile l

Inna
Mercedes-AMG schimbă rețeta pentru modelul SL. Germanii se despart de motorul în 4 cilindri - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG schimbă rețeta pentru modelul SL. Germanii se despart de motorul în 4 cilindri

Viitorul facelift al roadsterului german aduce o schimbare majoră sub capotă. Motoarele mai mici dispar, iar noile versiuni promit mai multă putere și tehnologii adaptate normelor Euro 7.Mercedes-

Inna
Revenire surprinzătoare. Volkswagen readuce în prim-plan motorul de 1.0 litri în 3 cilindri - Photo
Noutăți
Revenire surprinzătoare. Volkswagen readuce în prim-plan motorul de 1.0 litri în 3 cilindri

După o pauză provocată de regulile stricte Euro 7, Volkswagen schimbă direcția și decide să continue dezvoltarea micilor motoare pe benzină. Relaxarea normelor redeschide viitorul unei unități conside

Inna