Noul model de la Bentley va avea cele mai avansate scaune instalate vreodată!

De Inna   |  5 Mai, 2022

Distribuie :

Constructorul britanic de automobile a anunțat că se pregătește pentru lansarea unui nou model, care va fi un nou vârf de gamă. Acum, producătorul a publicat și un teaser, în care pot fi observate câteva detalii din interior. 

Noul teaser dezvăluie scaunele din spate, care potrivit reprezentanților companiei vor fi cele mai avansate scaune care au fost vreodată instalate într-un automobil. Acestea vor putea fi ajustate pe 22 direcții și vor putea "simți" dacă utilizatorului îi este frig sau cald, ca mai târziu să activeze automat funcția de încălzire sau ventilație, după caz. 

Cum putem observa și în imagine, locurile din spate vor fi despărțite de o cotieră, iar în portiere au fost integrate ornamente în formă de diamante, care sunt și iluminate. Cu siguranță că viitorii clienți vor avea posibilitatea să-și configureze mașina după bunul plac, în condiția în care sunt disponibile 24 de miliarde de combinații diferite, conform celor de la Bentley.

Noul model urmează să fie dezvăluit publicului larg deja pe 10 mai. 

Recomandate:

Volkswagen Touareg ar putea reveni… dar complet electric - Photo
Noutăți
Volkswagen Touareg ar putea reveni… dar complet electric

După două decenii pe piață, Volkswagen Touareg se pregătește să iasă din scenă. Totuși, numele nu va dispărea definitiv: germanii analizează o revenire surprinzătoare, sub forma unui SUV electric dest

Inna
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini - Photo
Noutăți
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini

Testat în condiții extreme, aproape de Cercul Polar, viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe promite să redefinească performanța electrică. Germanii dezvăluie noi imagini și detalii surprinză

Inna
Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service

O defecțiune aparent banală poate deveni periculoasă în trafic. Ford este nevoit să recheme sute de mii de mașini din SUA după ce autoritățile au identificat un risc care afectează direct v

Inna
Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu - Photo
Sociale
Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu

Deși statisticile arată o scădere a numărului de accidente rutiere, realitatea rămâne îngrijorătoare: tot mai multe tragedii implică pietoni, chiar în zonele considerate sigure. Auto

Inna
Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911 - Photo
Noutăți
Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911

911 va primi o versiune nouă. Porsche a anunțat oficial despre acest fapt. Noua versiune urmează să fie prezentată săptămâna viitoare. Germanii de la Porsche pregătesc o versiune actual

Inna
Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă - Photo
Sociale
Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă

Motorina a trecut de pragul de 34 de lei, iar nemulțumirile cresc. În plină criză petrolieră, ANRE afirmă că mecanismul de plafonare nu doar că funcționează, ci a evitat un scenariu mult mai dur

Inna