Noua generație Lada Niva, imaginată în prima randare. Modelul ar putea primi un motor turbo

De Sergiu   |  30 Ianuarie, 2021

Distribuie :

Cu vreo două săptămâni în urmă, Groupe Renault a dat startul noii strategii ce va ghida pașii concernului pentru viitorii ani. Rușii de la Lada, în calitatea lor de parte componentă a conglomeratului, au prezentat și ei următoarele acțiuni ce vor caracteriza compania, inclusiv viitoarele modele ce vor vedea lumina zilei.

Printre cele mai anticipate apariții de acest gen trebuie să fie și viitoarea Lada Niva, vrând să moștenească patrimoniul originalului, care a debutat încă în 1977 și a reușit să supraviețuiască cu o serie de modificări de aspect și nume, nu tocmai consistente, până în prezent.

Acum, desenatorii de la kolesa, au creionat primele randări ale viitoarei Niva, modelul anticipat de ruși. Lada a setat tonul, oferind prima schiță oficială a viitorului succesor al cunoscutului offroader, iar artiștii au preluat estafeta, sub penița digitală a acestora formându-se prima imagine unitară a mașinii. Să examinăm deci cum ar putea arăta noua Niva, debutul căreia este setat pentru 2024!

Ei bine, fascia conceptului nu oferă careva informații noi; aici se urmează fidel liniile din schițele oficiale ale constructorului. În alte zone însă se dezvoltă o imagine de ansamblu destul de organică de altfel. Lateralele urmează curentul aspectual frontal, cu linii reliefate și geamuri relativ mici.

Spatele este pură imaginație; la moment nu se cunoaște cum va arăta acesta în realitate. Se observă însă influențele prezente în partea frontală, cum ar fi cele două ancore de remorcare. 

Slabe sunt șansele ca jantele din imagini sau altele, de dimensiuni similare să fie prezente pe versiunea de serie. Cel mai probabil, se va opta pentru ca acestea să aibă un aspect mai temperat. Natural, au fost imaginate și barele longitudinale pe acoperiș, ce vin să completeze imaginea.

Per general, aspectul se prezintă destul de bine închegat, să sperăm că exemplarele ce vor părăsi linia de asamblare vor arăta, cel puțin parțial așa. Oricum, până în 2024, multe surprize ne pot aștepta!

Potrivit unor zvonuri, odată cu schimbul generațiilor, actualul propulsor de 1.7 litri volum prezent pe Niva va fi înlocuit cu un motor turbo de 1.3 litri volum, oferit de Renault,  în cuplu cu o cutie de viteze CVT. De asemenea, se crede că gama de motorizări va fi completată de un propulsor natural aspirat de 1.8 litri volum, conectat la o transmisie manuală în 6 trepte. Adevărul ni-l va arăta însă doar viitorul!

Recomandate:

BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna