Noi detalii despre primul SUV Aston Martin! modelul DBX va debuta în decembrie 2019

De Pavel   |  24 Iulie, 2019

Distribuie :

La începutul acestei vari, Aston Martin a finalizat lucrările de construcție pentru a doua sa fabrică de pe teritoriul Marii Britanii. Uzina galeză din St. Athan va găzdui producția primului SUV a mărcii numit DBX, care va fi lansat în ultimele luni din 2019.

Mai exact, DBX va fi lansat în luna decembrie, conform informațiilor apărute în presa britanică. Comenzile pentru primul SUV de la Aston Martin vor fi deschise în luna august, iar clienții vor putea intra în posesia noului model cel târziu în iunie 2020, potrivit Autocar.

Britanicii au produs deja câteva prototipuri de pre-serie pentru ultimele teste în care va fi implicat noul și primul SUV Aston Martin. La ora actuală, în cadrul uzinei din St Athan lucrează aproximativ 200 de oameni, urmând ca numărul acestora să depășească 750 în viitorul apropiat.

În ultimele luni, DBX a fost implicat într-un amplu program de testare, trecând de la condițiile de la Cercul Arctic la provocările de pe circuitul Nürburgring Nordschleife.

Potrivit informațiilor oficiale, Aston Martin DBX va intra în producția de serie la St Athan începând cu anul 2020.

Recomandate:

Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii - Photo
Noutăți
Skoda Epiq prinde contur: primele imagini și detalii oficiale despre cel mai accesibil SUV electric al mărcii

 Skoda face un pas decisiv spre electrificare și dezvăluie primele imagini ale noului Epiq, un SUV electric de clasă mică ce promite autonomie competitivă, spațiu generos și prețuri acce

Inna
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi - Photo
Noutăți
Permisul auto devine mult mai greu de obținut în Republica Moldova. Vor fi introduse reguli mai dure pentru viitorii șoferi

Viitorii șoferi din Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru una dintre cele mai ample reforme din ultimii ani în domeniul siguranței rutiere. Autoritățile vor aplica integral noile st

Inna
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG pregătește un SUV electric extrem: 1.000 CP și ADN de circuit

Mercedes-AMG accelerează ofensiva electrică și pregătește un nou model care promite să rescrie regulile segmentului de performanță. Germanii lucrează la un SUV coupe complet electric, cu o putere anun

Inna
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie - Photo
Noutăți
Toyota anunță schimbări la vârful conducerii: Kenta Kon devine CEO din aprilie

Toyota Motor Corporation va avea un nou director general, începând cu această primăvară. Grupul japonez a confirmat că, Kenta Kon va prelua funcția de CEO al mărcii Toyota de pe 

Inna
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria - Photo
Noutăți
Avertisment important pentru transportatorii din Moldova. Restricții de trafic pentru camioane în Bulgaria

Transportatorii rutieri care tranzitează Bulgaria trebuie să își refacă planurile de deplasare pentru 2026. Autoritățile bulgare vor introduce restricții periodice de circulație pentru camioanel

Inna
Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii - Photo
Noutăți
Ferrari și era electrică. Italienii prezintă interiorul modelului Luce, care schimbă complet filosofia mărcii

Ferrari face un pas istoric și oferă primele indicii concrete despre viitorul său electric. Marca din Maranello a publicat imaginile oficiale cu habitaclul primului său model fără motor termic, confir

Inna
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global - Photo
Noutăți
Volkswagen atinge un prag istoric: 5 milioane de motoare electrice produse la nivel global

Ofensiva electrică a Grupului Volkswagen prinde viteză. Constructorul german anunță un reper major în tranziția către mobilitatea electrică: producția a cinci milioane de motoare electrice la&nb

Inna
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț - Photo
Noutăți
Stellantis frânează electrificarea și anunță pierderi uriașe: peste 22 de miliarde de euro dispăruți din bilanț

Strategia electrică a Stellantis intră într-o zonă critică. Grupul auto recunoaște pierderi contabile de proporții istorice, pe fondul recalibrării planurilor pentru mașinile electrice și al pră

Inna