Nissan ar putea vinde sediul global din Yokohama pentru a-și stabiliza situația financiară

De Inna   |  27 Mai, 2025

Distribuie :

Grupul Nissan se confruntă cu presiuni economice tot mai mari și ar putea recurge la o măsură radicală pentru a-și menține stabilitatea financiară: vânzarea sediului său central din Yokohama. Potrivit informațiilor publicate de Nikkei Asia, această clădire emblematică, care găzduiește conducerea globală a companiei, este estimată la aproximativ 700 de milioane de dolari.

Planul face parte dintr-un program mai amplu de restructurare, ce vizează reducerea activelor și a costurilor operaționale. Conform sursei citate, vânzarea ar putea avea loc până la sfârșitul lunii martie 2026, iar compania ar urma să continue activitatea în aceeași clădire, în regim de chirie, de la viitorul proprietar.

Informația a fost confirmată și de postul public de televiziune japonez NHK, care precizează că această decizie face parte dintr-un efort mai amplu al Nissan de a face față provocărilor economice actuale.

Pe lângă posibila vânzare a sediului, Nissan a anunțat și concedierea a peste 19.000 de angajați la nivel mondial, precum și închiderea a 7 dintre cele 17 fabrici ale sale, în cadrul unei strategii de optimizare a costurilor și eficientizare a producției.

În pofida dificultăților, Nissan speră că aceste măsuri vor permite companiei să-și recapete stabilitatea financiară și să se concentreze pe dezvoltarea viitoarelor generații de vehicule electrice și hibride.

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna