Moldova are un nou acord cu BEI, pentru modernizarea coridorului România - Moldova - Ucraina
De Inna | 7 Martie, 2024
Republica Moldova a semnat un nou acord cu Banca Europeană pentru Investiții, potrivit căruia va fi modernizată infrastructura rutieră care leagă România, Moldova și Ucraina. Acordul va fi implementat în cadrul Acordului de Investiţii în Conectivitate pentru Ţările Parteneriatului Estic, finanţat de Uniunea Europeană, şi va facilita conectarea ţărilor partenere.
În cadrul acordului, vor fi desfășurate diverse studii pentru a determina priorităţile pentru sectoarele de drumuri de-a lungul coridorului Ungheni - Chişinău - Odesa, pentru implementarea etapizată. În raport cu fiecare sector de drum vor fi identificate opţiuni pentru îmbunătăţirea capacităţii de trafic, nivelul de servicii şi siguranţa rutieră. Totodată, se va pune accent pe identificarea modalităţilor de reducere a impactului zgomotului şi a poluării asupra persoanelor care locuiesc în apropiere, prin devierea fluxurilor de tranzit în afara localităţilor.
Scopul construcției este ca (,) coridorul rutier Ungheni - Chişinău - Odesa să devină un element cheie al reţelei extinse de transport transeuropean TEN-T, care va pune în aplicare principiile liberei circulaţii a persoanelor.