Moldova ar putea avea o autostradă, care să facă conexiunea cu România, abia peste 10 ani!

De Inna   |  17 Ianuarie, 2024

Distribuie :

Republica Moldova poate să aibă o autostradă care să ne lege de România în aproximativ 10 ani, iar costurile s-ar ridica la un miliard de euro. Cel puțin, asta a declarat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii „Freedom” de la TV8, precizează Agora

În cadrul emisiunii, Andrei Spînu a precizat că procesul de construcție a autostrăzii este unul durabil, motivând necesitatea unui studiu de prefezabilitate și unui studiu de fezabilitate, care ar dura până la doi ani. O altă etapă de durată este proiectarea, iar ulterior are loc lansarea licitației pentru a găsi surse financiare. Astfel, un proiect de acest tip ar putea dura de la 7 până la 15 ani. 

"Republica Moldova nu are un studiu de prefezabilitate sau fezabilitate, nu are un proiect tehnic, de unde să mă apuc eu. Un km de autostradă, după cum vedem în România, Germania, Franța, Italia, costă de la 6-7 milioane de euro, până la 10-12-14 milioane de euro. Acum, 100 km de autostradă înmulțiți cu un preț mediu de 8-10 milioane de euro pe km, ar ieși un miliard de euro. Nimeni nu va da un miliard de euro pe autostradă fără să se treacă prin aceste etape", a menționat Andrei Spînu.

De asemenea, oficialul a declarat că în curând, va anunța primii pași întreprinși pentru realizarea acestui proiect.

Recomandate:

Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut - Photo
Noutăți
Jaguar își testează viitorul electric la -40 grade Celsius. Cel mai puternic model din istoria mărcii se pregătește de debut

Jaguar a publicat o nouă serie de imagini oficiale surprinse în timpul testelor de iarnă cu viitorul său model electric de performanță. Prototipurile au fost supuse unor probe extreme în n

Inna
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor - Photo
Noutăți
Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor

Permisele de conducere moldovenești vor putea fi preschimbate și în Franța, fără susținerea examenelor teoretice sau practice. Măsura intră în vigoare, începând cu 1 martie cur

Inna
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice - Photo
Noutăți
Porsche ar putea renunța la viitoarele modele de performanță dotate cu sisteme de propulsie electrice

Porsche analizează posibilitatea de a renunța la o parte dintre proiectele sale de electrificare, pe fondul costurilor ridicate și al întârzierilor semnificative în dezvoltare. Potri

Inna
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini - Photo
Sociale
Doi inspectori INSP, cercetați penal pentru fals și corupție: ar fi „transferat” amenzi pe numele unor cetățeni străini

Ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), investighează doi angaj

Inna
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc” - Photo
Accidente
Tânărul implicat în accidentul de la Strășeni nu era angajat al IGP. „Nu a activat nicio zi în sistemul polițienesc”

Șoferul de 19 ani, care a tamponat doi copii minori pe o trecere de pietoni din Strășeni, nu este angajat al Inspectoratului General al Poliției, scrie AGORA. Informația a fost confirmată pentru AGORA

Inna
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an - Photo
Noutăți
Lexus LC își încheie cariera. Coupe-ul de performanță va fi retras din producție în acest an

Lexus LC va fi retras din producție la jumătatea anului curent, marcând finalul carierei pentru unul dintre cele mai spectaculoase coupe-uri de performanță din istoria mărcii. Decizia vine la ap

Inna
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău - Photo
Accidente
Minora accidentată la Strășeni, în stare gravă. Copila a fost transferată la Chișinău

Minora accidentată ieri, pe 2 februarie, la Strășeni, se află în stare gravă. Potrivit AGORA, copila a suferit multiple traumatisme, inclusiv traumatism cranio-cerebral. Deși este conșt

Inna