Mitsubishi își anunță planul de viitor. Până în 2030, 50% din vânzări vor reveni vehiculelor electrificate

De Sergiu   |  3 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Constructorul japonez și-a dezvăluit strategia ce-o va adopta pe parcursul următorului deceniu, una destul de ”electrificată”, de altfel. Astfel, până în 2030, 50% din totalul vânzărilor îl vor constitui mașinile electrificate, accentul fiind pus pe hybrizi, de genul noului Eclipse Cross PHEV.

„Mitsubishi și-a setat  obiective specifice pentru următorii 10 ani în cadrul eforturilor sale de a combate schimbările climatice și de a contribui la realizarea unei societăți cu emisii nete de CO2 zero până în 2050. Potrivit acestora, se prevede reducerea emisiilor de CO2 de la mașinile noi cu 40% față de anul fiscal 2010, reducerea emisiile de CO2 din activitățile de afaceri ale Mitsubishi cu 40% comparativ cu anul fiscal 2014 și creșterea proporției vehiculelor electrice în totalul vânzărilor la 50% până în 2030.

Strategia rezultă inclusiv din pierderile recente înregistrate de constructor, dorindu-se redresarea situației din contul creșterii numărului de vehicule electrificate din gamă. Primul model ar trebui să apară până în primăvara anului 2022 și se crede că va fi dezvoltată în China în parteneriat cu GAC.

A doua noutate, conform datelor preliminare, va fi o mașină electrică compactă. Mitsubishi va fi asistat în dezvoltarea sa de partenerul Nissan. Aceasta va veni să înlocuiască modelul i-MiEV, Primul electromobil de serie din lume și un veteran în gama Mitsubishi, la 11 ani de la debut, care va fi eliminat până la finele anului curent. 

Sursa:insideevs.com

Recomandate:

Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna