Mercedes-AMG spune adio drift-ului și burnout-ului! Viitoare modele se vor oferi doar cu tracțiune integrală

De Pavel   |  30 Aprilie, 2019

Distribuie :

În urmă cu doar câteva zile, Tobias Moers, șeful diviziei Mercedes-AMG, a declarat că începând cu 2021 toate versiunile semnate de divizia pe care acesta o conduce vor integra sisteme electrificate de propulsie.

Acum, șeful Mercedes-AMG mai are o veste pentru fani: în perioada următoare, versiunile cu roți motrice spate vor dispărea din gama constructorului german. Această decizie a fost luată ca urmare a cererii din piață.

"Clienții au venit cu un răspuns, iar cei mai mulți dintre aceștia își doresc versiuni cu tracțiune integrală. În trecut, atunci când ofeream standard un model cu roți motrice spate, iar tracțiunea integrală exista doar pe lista de opționale, peste 90% dintre clienți alegeau versiuni 4Matic", a declarat Tobias Moers.

Aceeași regulă ar urma să fie aplicată și în cazul viitorului Mercedes-AMG GT (foto).

"Când discut cu clienții despre Mercedes-AMG GT, mulți dintre ei întreabă de sistemul 4Matic. Spre exemplu, cei din Munchen întreabă întotdeauna de sistemul de tracțiune integrală. Cred că se gândesc la siguranță și stabilitate", a completat Moers.

Recomandate:

Criză la Lotus: producție în pericol în Marea Britanie și planuri de mutare în Statele Unite - Photo
Noutăți
Criză la Lotus: producție în pericol în Marea Britanie și planuri de mutare în Statele Unite

Lotus traversează o perioadă critică, cu rezultate financiare slabe și incertitudini legate de viitorul unităților sale de producție din Regatul Unit. În primele trei luni ale anului, compania a

Inna
Lamborghini pariază pe viitorul motoarelor cu combustie. Combustibilii sintetici promit să le salveze - Photo
Noutăți
Lamborghini pariază pe viitorul motoarelor cu combustie. Combustibilii sintetici promit să le salveze

Deși industria auto se îndreaptă rapid spre electrificare, Lamborghini rămâne fidel motoarelor cu ardere internă. Marca italiană de supercaruri vede în combustibilii sintetici o

Inna
Volkswagen, BMW și Mercedes-Benz formează o alianță cu Bosch, Continental și ZF pentru a dezvolta o nouă generație de software - Photo
Noutăți
Volkswagen, BMW și Mercedes-Benz formează o alianță cu Bosch, Continental și ZF pentru a dezvolta o nouă generație de software

Germania pune bazele unei revoluții digitale în industria auto: Volkswagen, BMW și Mercedes colaborează pentru dezvoltarea unei noi generații de software.Trei dintre cei mai mari constructor

Inna
Ferrari intră pe mare: Hypersail, primul iaht de curse cu propulsie regenerabilă, va debuta în 2026 - Photo
Noutăți
Ferrari intră pe mare: Hypersail, primul iaht de curse cu propulsie regenerabilă, va debuta în 2026

Renumitul constructor italian Ferrari, sinonim cu performanța pe patru roți, pășește în premieră în domeniul curselor maritime prin dezvăluirea unui proiect ambițios: Hypersail, un iaht de

Inna