Mercedes A-Class Sedan din 2021, condus de un moldovean, reținut la frontieră. Ce a descoperit poliția

De Sergiu   |  5 Aprilie, 2021

Distribuie :

Un moldovean a rămas fără Mercedesul cu care se deplasa din Italia. Automobilul a fost reținut la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni.

În data de 04 aprilie curent, în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, un cetăţean moldovean, în vârstă de 31 de ani, la volanul unui Mercedes Benz A-Class Sedan, care nu avea dreptul să părăsească spaţiul UE.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a Mercedesului, au fost efectuate verificări suplimentare şi s-a constatat că acesta figurează în proprietatea unei firme de închirieri auto din Italia şi nu are dreptul de a părăsi spațiul comunitar, fără acordul proprietarului de drept.

Cu privire la aspectele descoperite, moldoveanul a menționat că a închiriat  autoturismul în cauză de la o firmă de închirieri şi voia să ajungă în Republica Moldova. Acesta a mai declarat că intenţiona să se întoarcă în Italia şi că nu avea cunoştinţă despre faptul că nu avea voie să părăsească  teritoriul UE fără acordul proprietarului.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 50.000  de euro, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

x
x
x

 

 

Recomandate:

Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna