Mașină de garaj. Honda Prelude SH cu 8.000 de km la bord scoasă la vânzare
De Redactor AE | 6 Noiembrie, 2019
A ajuns la o vârstă respectabilă de 22 de ani, însă în urmă cu foarte puțin timp, era încă în topul preferințelor multor pasionați de mașini. Încet încet, se va transforma într-un obiect de colecție.
Dacă nu modelul în sine, atunci cel puțin exemplarul din imagini care a fost bine conservat, păstrat doar în garaj călduț și rulată numai 8.179 de kilometri. Din acest motiv probabil, actualul proprietar cere pentru ea 25.000 de dolari.
A ieșit pe porțile fabricii în 1997 și a avut un singur ”stăpân”, căruia i-a fost frică să o scoată la plimbare nici când plouă, sau e frig și nici când ninge. Doar în zilele însorite. Are toate elementele originale pe ea, până și anvelopele!
Ca și dotări, pe acest Prelude SH se găsesc jantele de 16 inch, servodirecție, sistem aer condiționat, cruise control, volan îmbrăcat în piele și trapă electrică.
Iar sub capotă? Un motor de 2.2 litri V-TEC, ce pune toată distracția pe roțile punții față. Cât mai exact? 200 de cai putere, dintr-un motor aspirat natural și care știe să urce până aproape de 8000 rpm!