Marele Premiu al Italiei 2012: Victorie şi profit

De AutoExpert   |  11 Septembrie, 2012

Distribuie :

Marele Premiu al Italiei 2012: Victorie şi profit

Piloţii echipei McLaren au dominat calificările de sâmbătă, ambii reuşind performanţa de a se clasa pe fruntaşele două locuri ale grilei de start, Lewis Hamilton fiind astfel la a patra plecare de pe pole-position de anul acesta.

Hamilton a avut o evoluţie foarte bună şi nu a fost deranjat în drumul său spre victorie, spre deosebire de Jenson Button care a fost forţat să abandoneze cursa în turul cu numărul 34 din cauza unei defecţiuni tehnice.

O surpriză plăcută a reprezentat-o clasarea lui Massa pe a treia poziţie a grilei, fiind cel mai bun rezultat înregistrat de coechipierul lui Alonso în acest sezon. Presiunea exercitată de către Ferrari asupra pilotului s-a văzut în prima jumătate a cursei când acesta s-a luptat cu înverşunare pentru a rămâne cât mai sus în puncte, depăşindu-l pe Button pentru locul doi în urma unui start balistic şi atacând chiar poziţia lui Hamilton încă din primul viraj.

Cursa nu se câştigă în primul viraj de obicei şi Massa conştientiza asta, dar nu ar fi ratat oportunitatea dacă ar fi ştiut că avea să termine pe locul patru în spatele coechipierului său.

Alonso a fost nevoit să plece din cursă de pe locul 10 din cauza unor probleme la suspensie care au avut loc în timpul calificărilor, dar asta nu l-a reţinut să câştige patru poziţii în decursul a doar două tururi.

Nici adversarii care i-au stat în cale nu i-au făcut viaţa mai uşoară, pentru că atunci când îl ai în faţă pe Schumacher, ştii că îţi trebuie ceva mai mult decât un bolid rapid.

Ţelul lui Alonso a fost însă Vettel, cu care s-a duelat spectaculos doar după ce l-a devansat cu greu pe Schumi. Principalul scop al spaniolului era să termine cursa cu un avantaj cât mai mare în faţa lui Sebastian Vettel, competitorul său direct la luptă pentru titlul de campion.

Totul a atrofiat când Vettel a blocat forţat ieşirea dintr-un viraj, împingându-l pe pilotul Ferrari în afara circuitului. În urma acestei întâmplări germanul a fost penalizat cu un „drive through”, chiar dacă între timp acesta a fost depăşit de Alonso. Întrucât karma e uneori neprielnică, problemele lui Vettel nu s-au oprit aici, confruntându-se aproape de finalul cursei cu un defect la motor, lucru care l-a determinat să abandoneze.

Nici coechipierul său, Mark Webber, nu a avut mai multe reuşite. În urma unei ieşiri în decor, bolidul a refuzat să funcţioneze ce a dus la abandonul australianului.

Depăşirile lui Alonso au fost exemplare, până şi Massa s-a ferit şi l-a lăsat să treacă când l-a văzut în oglinzile retrovizoare, mai ales că spaniolul ar fi făcut o cursă care te-ar fi pus să îi ridici o statuie, dacă nu ar fi fost eclipsat de Sergio Perez, omul care i-a „furat” locul secund de pe podium.

Plecat în cursa de pe locul 13, Perez a avut parte de o cursă plauzibilă, atacând cu succes în ultima parte a cursei piloţi precum Raikkonen, Webber, Massa şi Alonso.

Mexicanul s-a năpustit asupra piloţilor Scuderiei precum o tornadă, trecând de aceştia mai ceva ca Speedy Gonzales.

Ferrariştii n-au ştiut ce i-a lovit şi până să conştientizeze, Perez se îndrepta spre Hamilton. Norocul a fost de partea englezului pentru că a terminat cursa înainte să fie ajuns de pilotul echipei Sauber.

Următoarea etapă a Campionatului Mondial Formula 1 va avea loc în Singapore peste două săptămâni. Există toate pretextele să ne aşteptăm la un Mare Premiu cel puţin tot atât de incitant.

Recomandate:

Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie - Photo
Noutăți
Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie

Parteneriatul dintre BMW și Rimac Technologies aduce o nouă generație de baterii pentru i7 facelift. Lansarea este iminentă, iar promisiunile vizează autonomie extinsă și timpi de încărcare mai

Inna
O moldoveancă a murit într-un accident grav, în Italia. Victima se afla într-o Dacia Duster - Photo
Accidente
O moldoveancă a murit într-un accident grav, în Italia. Victima se afla într-o Dacia Duster

Un accident violent produs în nordul Italiei s-a soldat cu moartea unei femei din Republica Moldova și rănirea gravă a partenerului său. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile iau &

Inna
Un defect neașteptat a oprit vânzările lui Corvette. Mii de mașini sunt afectate - Photo
Noutăți
Un defect neașteptat a oprit vânzările lui Corvette. Mii de mașini sunt afectate

O problemă tehnică aparent minoră a dus la suspendarea vânzărilor pentru Corvette. Mii de mașini sunt afectate, iar soluția nu este încă disponibilă pentru toate unitățile.Chevrolet a

Inna
Mercedes-AMG schimbă rețeta pentru modelul SL. Germanii se despart de motorul în 4 cilindri - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG schimbă rețeta pentru modelul SL. Germanii se despart de motorul în 4 cilindri

Viitorul facelift al roadsterului german aduce o schimbare majoră sub capotă. Motoarele mai mici dispar, iar noile versiuni promit mai multă putere și tehnologii adaptate normelor Euro 7.Mercedes-

Inna
Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii - Photo
Noutăți
Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii

Un acord temporar între Washington și Teheran a declanșat o undă de optimism pe piețele globale. Prețurile petrolului au scăzut brusc, iar bursele au urcat puternic, însă incertitudinile l

Inna
Revenire surprinzătoare. Volkswagen readuce în prim-plan motorul de 1.0 litri în 3 cilindri - Photo
Noutăți
Revenire surprinzătoare. Volkswagen readuce în prim-plan motorul de 1.0 litri în 3 cilindri

După o pauză provocată de regulile stricte Euro 7, Volkswagen schimbă direcția și decide să continue dezvoltarea micilor motoare pe benzină. Relaxarea normelor redeschide viitorul unei unități conside

Inna