Marca Seat ar putea dispărea de pe piață!

De Inna   |  30 Octombrie, 2022

Distribuie :

Potrivit unor surse, viitorul mărcii Seat este pus sub semnul întrebării. Există probabilitatea ca aceasta să fie transformată într-un brand de mobilitate la sfârșitul deceniului. 

În ultima perioadă, marca Seat s-a confruntat cu scăderi drastice la nivelul vânzărilor. De exemplu în luna iulie a anului curent, marca spaniolă a înregistrat o scădere cu 45% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021. Iar în luna august, scăderea a reprezentat 42%, în comparație cu aceeași lună din 2021. 

Mai mult decât atât, Seat este acum unica marcă din Grupul Volkswagen care nu a lansat încă un model cu zero emisii, în contextul electrificării. Între timp, șeful Grupului Volkswagen a comentat și el această situație: "Nu vom 'ucide' Seat. Trebuie doar să ne decidem asupra viitorului acesteia. Cupra este viitorul mărcii Seat. Viitorul mărcii este asigurat până în 2028 sau 2029. Este un brand entry-level pentru clienți tineri. Are un impact puternic în Europa, mai ales în Spania, Marea Britanie și Austria", a declarat CEO-ul Grupului Volkswagen, Thomas Schäfer. 

Există o probabilitate ca până la finalul deceniului, brand-ul spaniol să fie transformat într-un brand de mobilitate. Dacă lucrurile vor decurge conform planului, atunci viitoarele modele ale mărcii spaniole vor fi vândute sub brand-ul Cupra.

Recomandate:

Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice - Photo
Sociale
Noile prețuri la carburanți vor fi discutate în Parlament. Se anunță audieri publice

Scumpirile din ultimele luni și impactul lor asupra transportului și consumatorilor ajung în centrul atenției. Deputații convoacă instituțiile responsabile pentru a explica ce se întâ

Inna
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere - Photo
Sociale
Șoferul unui Ford, sancționat de polițiști după ce era la doar un pas de a spulbera un pieton pe trecere

Șoferul unui Ford, în vârstă de 22 de ani, nu a acordat prioritate unui pieton, care traversa regulamentar strada. Imagini video cu fapta în cauză au fost publicate pe rețelele de so

Inna
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere - Photo
Noutăți
Semnal de alarmă pentru Tesla. La început de an, livrările sunt sub așteptări, iar stocurile în creștere

Debut dificil de an pentru Tesla. Cererea încetinește, concurența se intensifică, iar diferența dintre producție și livrări atinge un nivel record. Investitorii reacționează rapid, trimiț&a

Inna
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare - Photo
Noutăți
Plan ambițios la Chișinău. Primarul planifică să construiască mii de locuri noi de parcare

Criza locurilor de parcare din Chișinău ar putea fi parțial rezolvată în acest an. Primăria anunță un proiect amplu de amenajare a mii de locuri de parcare, însă recunoaște că în cen

Inna
(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar” - Photo
Noutăți
(FOTO) Volga revine pe piață. Rușii vor vinde mașini chinezești sub numele „legendar”

Un simbol al industriei auto sovietice este readus în prim-plan, dar într-o formă complet diferită. Sub sigla Volga se ascund, de fapt, modele moderne dezvoltate în China și produse

Inna
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare - Photo
Accidente
Șoferul care a provocat un grav accident rutier, în urma căruia a decedat un copil de 8 luni, riscă 10 ani de închisoare

O manevră riscantă, făcută într-un loc interzis, s-a transformat într-o tragedie pe traseul Chișinău-Cimișlia. După luni de investigații, procurorii au finalizat dosarul accidentului &icir

Inna