MAI este în căutare de sponsori! Sunt necesare echipamente pentru testare antidrog

De Inna   |  14 Mai, 2024

Distribuie :

Poliția Republicii Moldova este în căutare de sponsori pentru a procura echipament special, destinat testării antidrog. Despre acest lucru informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI). 

Testarea șoferilor la consumul de droguri, la momentul stopării de către agenții de patrulare, este un lucru posibil în Republica Moldova. O lege în acest sens a fost adoptată încă anul trecut. Totuși, oamenii legii au o piedică în acest sens: lipsa echipamentului specializat. 

Potrivit legii, șoferul poate fi supus testului antidrog, datorită unui aparat similar celui de testare la alcoolemie. Actualmente, Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) deține doar 10 astfel de echipamente, ceea ce este insuficient pentru a iniția procedura la nivel național. De menționat că aceste echipamente au fost recepționate prin donație. 

Viorel Cernăuțeanu, șeful IGP, afirmă că sumele pentru astfel de teste sunt colosale. Comparativ cu un test la alcoolemie, testul la antidrog este de zeci de ori mai scump, potrivit oficialului. 

Din acest motiv, expertizele antidrog sunt în continuare efectuate în cadrul instituțiilor medicale, iar pentru a primi rezultatele, ești nevoit să aștepți circa o lună. La această etapă, Ministerul Sănătăţii se află în discuții cu reprezentanții Ministerului de Interne pentru stabili în acest sens proceduri eficiente și legale pentru testarea și instruirea polițiștilor. 

De asemenea, oamenii legii recunosc faptul că numărul celor aflați în trafic sub influența stupefiantelor este cu mult mai mare decât arată statistica lor. Acest lucru se întâmplă din cauza testării antidrog ineficiente, din cauza lipsei de echipamente. 

Recomandate:

Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna