Lukoil intenționează să-și vândă rețeaua de benzinării din Moldova, odată cu cele din România!

De Inna   |  14 Martie, 2023

Distribuie :

Odată cu exitul din România, oficialii Lukoil discută și despre ieșirea din Republica Moldova. Prin urmare, oficialii companiei ruse sunt în proces de căutare a unei companii din domeniu, care să preia cele peste 100 de stații de alimentare din țara noastră. 

În Republica Moldova, compania Lukoil importă combustibilul din România sau Bulgaria, în timp ce cei din țara vecină au rafinăria Petrotel de la Ploieşti. Astfel, dacă compania rusească se retrage din România, atunci Lukoil Republica Moldova ar fi izolată în regiune.

La noi în țară, Lukoil este principala reţea de distribuţie de carburanţi. Iar principalul competitor îl reprezintă Grupul KMG – Rompetrol care are 87 de staţii. Pe de altă parte, dacă în reţeaua Lukoil din Republica Moldova peste 90% din staţii sunt deţinute de Lukoil, în reţeaua Rompetrol peste 90% sunt în regim de franciză. 

Potrivit unor surse, oficialii Lukoil au organizat deja o cameră de date, iar printre cei interesați sunt Shell şi kazahii de la KazMunayGas (KMG). Menționăm că rușii de la Lukoil dețin în România trei businessuri gestionate prin firme diferite. Aici se includ cele 315 staţii de alimentare, cu răspândire naţională, un business de 7,9 miliarde de RON anul trecut, cu un profit net de 160 de milioane de RON și activităţile de rafinare. 

Recomandate:

Tragedie în Ungheni. Un copil de șase ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz de rută - Photo
Accidente
Tragedie în Ungheni. Un copil de șase ani a murit după ce a fost lovit de un microbuz de rută

Un grav accident rutier soldat cu decesul unui copil de șase ani a avut loc sâmbătă, 3 august, în municipiul Ungheni. Potrivit informațiilor confirmate pentru AGORA de reprezentanta Inspec

Inna
Accident grav în Chișinău. Patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce o Dacia s-a inversat - Photo
Accidente
Accident grav în Chișinău. Patru persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital după ce o Dacia s-a inversat

Un accident rutier soldat cu patru victime, dintre care doi minori, a avut loc duminică seara, 3 august, pe bulevardul Renașterii Naționale din capitală.Potrivit informațiilor preliminare furnizat

Inna
Obținerea permisului la Orhei și Căușeni: programările la examene pot fi efectuate și în regim online - Photo
Sociale
Obținerea permisului la Orhei și Căușeni: programările la examene pot fi efectuate și în regim online

Candidații din Orhei și Căușeni, care se pregătesc să susțină examenele auto, pot acum să evite cozile și drumurile inutile, grație noului sistem de programare online lansat de Agenția Servicii Public

Inna