Lucrările din cadrul Programului „Drumuri Bune pentru Moldova 2020” în raionul Criuleni, au fost finalizate

De Pavel   |  26 Noiembrie, 2020

Distribuie :

Au fost încheiate integral lucrările de reparație și întreținere periodică din cadrul Programului „Drumuri Bune pentru Moldova 2020” a 29 de sectoare de drum din raionul Criuleni, transmite curentul.md

Astfel, locuitorii vor beneficia de 25 de sectoare de drum cu îmbrăcăminte din beton asfaltic și 4 sectoare de drum cu îmbrăcăminte rutieră din pietriș. Lucrările de reparație finanțate din bugetul de stat, au fost inițiate la începutul lunii iulie a anului curent și au costat peste 25 milioane de lei.

Conform contractului de antrepriză cu S.A. “Drumuri Criuleni”, semnat la data de 8 iulie 2020, au fost supuși reparației peste 13 km de drum în raionul Criuleni. Tronsoanele vor fi date în exploatare doar după ce vor fi supuse verificărilor efectuate în cadrul Laboratorului de Încercări al întreprinderii.

Reparația sectoarelor de drum din raionul Criuleni a fost inclusă în Programul de reparație periodică/întreținere a drumurilor publice locale, comunale şi a străzilor pe anul 2020, aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 314 din 20 mai 2020.

Recomandate:

Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna