Lista preventivă a premierelor Salonului Auto de la Detroit 2014

De AutoExpert   |  24 Decembrie, 2013

Distribuie :

Fiecare început de an marchează debutul unuia dintre cele mai importante saloane auto din lume, organizate la Detroit. Nu va fi o excepție nici 2014, anul în care premierele vor debuta începând din 13 ianuarie 2014.

Organizatorii Salonului Auto de la Detroit au publicat deja o listă a premierelor mondiale pe care le vom vedea expuse anul acesta în Cobo Hall. Pe lângă modelele americane care interesează mai mult piaţa de dincolo de Ocean, Detroit va fi şi gazda unor modele destinate a ajunge în Europa. Lista premierelor nu este una definitivă, mai mulţi producători preferând să păstreze misterul asupra standului lor de la Detroit.

În dreptul conceptelor trecem spotiva de la Kia, Infiniti Q50 eau Rouge, Volvo Concept XC Coupe și Nissan Sports Sedan Concept, Audi, VW și Toyota aflându-se pe listă fără de specificarea modelelor pe care le vor lansa.

BMW va fi unul dintre producătorii care va aduna o mulțime de oameni în jurul standului: bavarezii vor prezenta în premieră mondială M3 Sedan, M4 Coupe și M235i. Tot la Detroit, la standul Mercedes-Benz, publicul se va delecta cu noua generație a lui C-Klasse, în timp ce Porsche va expune noul 911 Targa.

Nici producătorii americani nu par mai timizi. Chevrolet va veni cu noul Corvette Z06, Cadillac va sosi cu ATS Coupe, iar GMC va prezenta noul Canyon. Ați putea zice că sunt cam puține, însă mai trebuie să așteptăm câteva săptămâni pentru a vedea ce surprize ne-au pregătit și ceilalți constructori auto.

Recomandate:

3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților - Photo
Sociale
3.000 de km de drumuri din țară, vor fi modernizate până în anul 2029. Planurile autorităților

3.000 de kilometri de drumuri, din Republica Moldova, vor fi modernizați, potrivit lui Igor Grosu, Președintele Parlamentului. Până în anul 2029, autoritățile planifică să modernizeze rețe

Inna
2.5 miliarde lei cheltuite pe drumuri în 2025. Ce investiții pregătește Guvernul pentru 2026 - Photo
Sociale
2.5 miliarde lei cheltuite pe drumuri în 2025. Ce investiții pregătește Guvernul pentru 2026

Infrastructura rutieră rămâne în centrul investițiilor publice. Autoritățile au executat peste 96% din bugetul alocat pentru drumurile naționale în 2025, iar pentru 2026 este pregăti

Inna
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii - Photo
Sociale
Încă un „erou” prins cu anvelope de vară. Poliția avertizează șoferii

Un alt șofer a fost oprit în trafic pentru că nu era echipat în conformitate cu condițiile de trafic. Șoferul unui Mercedes-Benz Sprinter circulă cu anvelope de vară. Iar pe lângă fa

Inna
Stellantis reintroduce motoarele diesel, după ce clienții au manifestat o cerere crescută - Photo
Noutăți
Stellantis reintroduce motoarele diesel, după ce clienții au manifestat o cerere crescută

Câteva mărci din grupul Stellantis vor avea în ofertă, iarăși, motoare diesel. Se întâmplă după ce clienții au manifestat un interes sporit pentru aceste motoare în Europ

Inna
Ai avariat mașina într-o groapă? Iată de la cine și cum să ceri despăgubiri - Photo
Sociale
Ai avariat mașina într-o groapă? Iată de la cine și cum să ceri despăgubiri

Dacă ai avariat o mașină, după ce ai dat într-o groapă, pe drumurile din Republica Moldova, poți solicita despăgubiri. Iar pentru asta, trebuie să știi exact pașii necesari și la cine să apelezi

Inna
Cod Portocaliu de ninsori și vânt puternic! În ce perioadă să ne așteptăm la precipitații puternice - Photo
Sociale
Cod Portocaliu de ninsori și vânt puternic! În ce perioadă să ne așteptăm la precipitații puternice

Precipitații puternice sub formă de ninsoare și lapoviță ne așteaptă în următoarele zile, conform prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat. În acest sens, au fost emise două avert

Inna
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni - Photo
Sociale
177 de utilaje pe traseele naționale. Circulație în condiții de iarnă, polei și ghețuș în mai multe regiuni

Ninsorile și lapovița din timpul nopții au pus la lucru zeci de echipe de drumari. Aproape 1.860 de tone de material antiderapant au fost împrăștiate pe drumurile naționale, iar autoritățile ave

Inna
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze - Photo
Sociale
Expert: starea drumurilor din Republica Moldova este critică și ar putea continua să se deterioreze

Starea drumurilor din Republica Moldova este critică. Mai mult, aceasta ar putea, în continuare, să degradeze, potrivit specialistului în siguranță rutieră, Ilie Bricicaru. Potrivit acestu

Inna