Lexus nu va primi motoare diesel BMW

De AutoExpert   |  19 Decembrie, 2011

Distribuie :

Lexus nu va primi motoare diesel BMW

La începutul acestei luni, BMW şi Toyota au oficializat parteneriatul lor pe termen lung. Constructorul german punea la dispoziţia japonezilor motoarele sale diesel de 1.6 şi 2.0 litri, în timp ce niponii ofereau acces la tehnologia lor hibridă, una dintre cele mai avansate la nivel mondial. Semnarea parteneriatului a ridicat însă şi numeroase semne de întrebare privind o eventuală colaborare între BMW şi Lexus, rivali în segmentul premium. Oficialii celor două mari grupuri auto au lămurit astăzi situaţia. Lexus nu va primi motoarele BMW. O declară însuşi Etienne Plas, directorul diviziei europene Toyota: "Înţelegerea cu BMW nu include şi furnizarea motoarelor germane către subsidiarul nostru premium, Lexus." De cealaltă parte, Klaus Draeger, şeful departamentului de dezvoltare BMW, a ţinut şi el să sublinieze că parteneriatul încheiat cu Toyota nu le va oferi rivalilor de la Lexus un avantaj pentru că motoarele nu sunt destinate diviziei de lux. În plus, având în vedere ecartul enorm avut de BMW în faşa celor de la Lexus în materie de vânzări, este clar că japonezii nu reprezintă un rival de talia Audi şi Mercedes pe Bătrânul Continent. În primele 11 luni ale anului, BMW a vândut în Uniunea Europeană 569.000 de maşini în Uniunea Europeană, în timp ce Lexus a livrat doar 23.000.

Recomandate:

Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna