Lexus a prezentat propriul model autonom capabil să "survoleze" autostrăzile

De Redactor AE   |  6 Octombrie, 2015

Distribuie :

Mai devreme sau mai târziu, cu toţii vom deveni doar simpli pasageri în propriul automobil. Şi asta pentru că marii producători auto, alături de alte instuţii şi cercetători, sunt convinşi că acesta este viitorul soluţiilor în transport. 

În dimineaţa aceasta aţi putut citi despre primul prototip francez de automobil, care a parcurs peste 500 de km pe o autostradă care leagă oraşele Paris şi Bordeaux, iar acum vedeţi ce au reuşit să obţină niponii de la Lexus. Proiectul la care lucrează Toyota, numit şi "Highway Teammate" va pune bazele unor tehnologii care vor fi implementate pe maşinile de serie până la finele aului 2020.

"Cobaiul" este un Lexus GS, antrenat să poată parcurge distanţe mari în regim autonom, însă numai pe autostrăzi. Acesta poate efectua manevre de depăşire, de schimbare sau păstrare a benzii de rulare, ieşire dar şi intrare pe autostradă! Toate aceste operaţiuni fiind ghidate de un sistem extrem de inteligent care apelează la rândul lui la o groază de sensori.

De menţionat că nici germanii nu stau pe loc, iar Audi planifică lansarea viitorului Audi A8 (2017) care să vină echipat deja cu o tehnologie similară, care îi va permite şoferului să stea relaxat. Ce-i drept A8-ul se va "bucura" de autonomie doar la viteze de până la 60 km/h. Cu timpul însă, sistemul va fi adaptat, dar şi perfecţionat, astfel încât să corespundă noilor cerinţe şi condiţii de drum.

3611979270215655

79108948394701897

683857025525516822

1002754037911719049

1096664277437543714

1227289471692594858

1584493500125310451

3394049371169426706

9242905651781440774

10423980191850011513

15049430411134632975

19857728431024082104

20421506191903474205

20519767101504894977

sursa: wcf.com