Lamborghini Gallardo by DMC

De AutoExpert   |  4 Noiembrie, 2011

Distribuie :

Lamborghini Gallardo by DMC

Schiorul freestyle profesionist în vârstă de 29 de ani este cunoscut atât pentru performanțele sale în lumea sporturilor de iarnă, cât și pentru exhibiționismul său în materie de mașini de serviciu.

În afară de un Lamborghini Murcielago echipat cu portbagaj superior și un Nissan R35 GTR tunat, garajul elvețianului a fost completat recent de un Lamborghini Gallardo modificat de DMC.

Datorită faptului că acesta mai are de așteptat câteva luni bune până când noul său Aventador va fi construit și livrat de producătorul auto din Sant'Agata, Olsson a apelat la tunerul german amintit mai sus pentru un automobil cu care să se poată plimba din stațiune în stațiune la iarnă.

Prin urmare, DMC a luat una bucată Gallardo din prima generație, i-a schimbat stopurile cu cele regăsite pe versiunea LP 560-4 a supercarului italian, l-a echipat cu un portbagaj superior pentru bagajele și schiurile de rigoare și l-a vopsit astfel încât să semene cu Panzerele care au luptat pe Frontul de Răsărit în al Doilea Război Mondial.

De asemenea, tunerul german a mai echipat noua "mașină de serviciu" a elvețianului cu un spoiler frontal în stilul celui care echipează modelul Gallardo GT3, fără să uite de un mic chip-tuning în urma căruia puterea agregatului V10 de 5,0 litri a crescut la 560 de cai putere.

Recomandate:

(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km - Photo
Noutăți
(FOTO) Mercedes-AMG a lansat primul GT electric cu până la 1.169 CP și autonomie de 700 km

Sunet artificial de V8, accelerație comparabilă cu cea a unui hypercar și încărcare suficientă pentru sute de kilometri în doar câteva minute. Mercedes-AMG a prezentat oficial cel ma

Inna
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens - Photo
Sociale
R. Moldova va avea rezerve de carburanți. Guvernul a aprobat un proiect în acest sens

În contextul instabilității de pe piețele energetice internaționale și al dependenței totale de importuri, Republica Moldova pregătește un mecanism menit să prevină eventualele crize de aprovizi

Inna
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS - Photo
Sociale
Parchezi mașina pe 2 locuri? Ai putea fi amendat cu 1.500 lei, în urma unei propuneri înaintate de PAS

Șoferii care parchează pe două locuri, ar putea fi amendați cu până la 1.500 lei. Un proiect în acest sens a fost înaintat de deputații PAS din Parlament. Potrivit proiectul

Inna
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu - Photo
Sociale
Stratul de zăpadă pe Transfăgărășan are peste 5 metri. A fost înregistrat cel mai mare culoar de avalanșă pe traseu

Stratul de zăpadă de pe Transfăgărășan depășește 5 metri. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov realizează lucrări de deszăpezire. Deszăpezirea de pe Transfăgărășan a aju

Inna
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA - Photo
Sociale
Șoferii din Republica Moldova, care pleacă în regiunea transnistreană, sunt amendați pentru lipsa poliței RCA

Pe data de 7 mai, puțin după miezul nopții, un cetățean al Republicii Moldova a fost oprit în orașul Rîbnița de către angajații așa-zisului serviciu de patrulare rutieră.  Bărbatul a

Inna
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu - Photo
Sociale
Schimbări de trafic în apropierea Chișinăului. Traficul va fi reorganizat la intersecția spre Cricova și Ciorescu

Una dintre intersecțiile intens circulate din apropierea capitalei intră în proces de modernizare. Autoritățile au început lucrările pentru amenajarea unui sens giratoriu, iar șoferii treb

Inna