La sfârşitul acestui sezon Ford se retrage din WRC

De AutoExpert   |  16 Octombrie, 2012

Distribuie :

La sfârşitul acestui sezon Ford se retrage din WRC

Ford a anunţat oficial că se retrage din campionat la finalul sezonului curent din cauza situaţiei economice nefavorabile şi a schimbării strategiei globale în lumea sporturilor cu motor. "Ford are o istorie lungă şi plină de mândrie în WRC şi nu a fost o decizie uşoară. Cu toate acestea, în acest moment suntem convinşi că a fost mai bine pentru companie şi pentru brandul Ford să reducem implicarea în WRC şi să ne dedicăm resursele în alte zone", a declarat Roelant de Waard, vicepreşedintele de marketing al companiei Ford.

Programul Ford în WRC este gestionat de compania M-Sport condusă de Malcolm Wilson. Constructorul american a anunţat că va sprijini în continuare M-Sport pentru ca echipa lui Wilson să ofere maşini Ford Fiesta RS WRC piloţilor privaţi.

"Avem un mare respect pentru M-Sport şi pentru Malcolm Wilson, care a gestionat echipa Ford încă din 1997. Nu există o organizaţie cu mai multă expertiză şi dedicaţie pentru victorie. Împreună am atins punctul în care Fiesta a devenit maşina preferată în raliuri şi vrem ca acest lucru să continue în viitor", a mai precizat el.

Recomandate:

Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale - Photo
Sociale
Ninge abundent în mai multe regiuni ale țării. În ce condiții se circulă pe drumurile naționale

În mai multe regiuni ale țării ninge abundent, iar condițiile de trafic se schimbă de la oră la oră, scrie Administrația Națională a Drumurilor. Tot din cauza condițiilor meteo, a fost sistată c

Inna
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8 - Photo
Concept Car
Legenda „Porcul Roșu” renaște. Mercedes-AMG dezvăluie un concept secret inspirat de 300 SEL 6.8

La 55 de ani de la una dintre cele mai spectaculoase apariții din motorsport, Mercedes-Benz readuce la viață spiritul celebrului 300 SEL 6.8 AMG. Un concept dezvoltat în secret, dezvăluit de fos

Inna
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie - Photo
Noutăți
Confirmat. Noul Audi RS5 va avea motorizare plug-in hybrid și va fi disponibil în câteva versiuni de caroserie

Germanii de la Audi au confirmat că viitoarea generație a modelului de performanță RS5 va avea motorizare plug-in hybrid. De asemenea, s-a comunicat că noul RS5 va fi disponibil atât în va

Inna
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni - Photo
Sociale
Circulația camioanelor a fost sistată și prin PTF Leușeni, și Sculeni

Circulația camionaelor a fost sistată prin PTF Leușeni și Sculeni, pe sensul de intrare în țară. Potrivit autorităților, decizia a fost luată pentru a asigura siguranța pe traseu. 

Inna
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei - Photo
Sociale
Circulația vehiculelor de mare tonaj, sistată prin două puncte de trecere a frontierei

Circulația camioanelor de mare tonaj a fost temporar sistată în punctele de trecere Giurgiulești - Cahul și Palanca - Tudora. Potrivit Poliției, decizia este temporară. Poliția Național

Inna