La Bucureşti 10.000 de automobilişti vor protesta contra majorării tarifelor la RCA

De Redactor AE   |  16 Decembrie, 2015

Distribuie :

Iată şi un exemplu de atitudine, în cazul unei probleme similare, care vizează majorarea taxelor la asigurarea civilă auto obligatorie, aşa-zisa RCA. Răsfoind paginile portalului automarket.ro aflăm că mâine, 17 decembrie, capitala României, Bucureşti, va fi paralizată de un protest de amploare.

În total sunt aşteptate peste 10.000 de autobuze, autocare, taxi-uri şi camioane care vor bloca joi centrul oraşului pentru a protesta împotriva tarifelor mari solicitate pentru asigurările RCA! "Suntem decişi să facem această acţiune de protest în orice condiţii", susţine Mircea Grigore, reprezentant COTAR.

Şase organizaţii din domeniul transporturilor vor organiza în intervalul orelor 10:00 - 15:00 un amplu protest în cadrul căruia vor imobiliza 9.000 de autobuze, autocare şi taxi-uri în faţa sediului Guvernului (Piaţa Victoriei), în timp ce 1.000 de camioane vor fi parcate în locuri prestabilite. Protestul va fi declanşat din cauza tarifelor prea mari ale asigurărilor de tip RCA, despre care organizatorii afirmă că în unele cazuri depăşesc preţurile din Germania sau Austria.

"Suntem decişi să facem această acţiune de protest în orice condiţii. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trebuie să răspundă pentru dezastrul din piaţa de asigurări. Firmele de asigurări achită daunele după 4-6 luni şi atunci doar parţial. În schimb, ni se cere să plătim poliţe de asigurări obligatorii care le depăşesc în multe cazuri pe cele achitate în Germania sau Austria", explică Mircea Grigore, reprezentant al Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR).

Organizatorii solicită ca poliţele de asigurare RCA să fie recunoscute în România indiferent de ţara Uniunii Europene în care a fost încheiată, ceea ce ar permite şoferilor să acceseze oferte din străinătate, eventual mai ieftine. În plus, se anticipează că activitatea de taximetrie va fi în pericol în curând din cauza creşterii prea mari a tarifelor la RCA. De asemenea, organizatorii solicită eliminarea supraaccizei la carburanţi de 7 eurocenţi/litru începând din 2016, şi nu de la 1 ianuarie 2017, aşa cum este prevăzut în prezent.

sursa: automarket.ro

Recomandate:

Volvo XC60 va fi asamblat în SUA, începând cu 2026. Răspuns direct la cererea crescută și barierele comerciale - Photo
Noutăți
Volvo XC60 va fi asamblat în SUA, începând cu 2026. Răspuns direct la cererea crescută și barierele comerciale

Volvo a anunțat că, începând din a doua jumătate a anului 2026, va demara producția modelului XC60 la uzina din Ridgeville, Carolina de Sud, pentru a deservi piața nord-americană

Inna
Str. Nicolae H. Costin a intrat în reparație. Lucrările au stârnit scandal între edilul capitalei și un deputat - Photo
Sociale
Str. Nicolae H. Costin a intrat în reparație. Lucrările au stârnit scandal între edilul capitalei și un deputat

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat astăzi, printr-o postare pe rețelele sociale, începerea lucrărilor de reabilitare integrală a străzii Nicolae H. Costin, din sectorul Buiucan

Inna
Tesla Model Y L, varianta cu 6 locuri și caroserie extinsă, pregătită exclusiv pentru China - Photo
Noutăți
Tesla Model Y L, varianta cu 6 locuri și caroserie extinsă, pregătită exclusiv pentru China

Primele imagini neoficiale cu noua Tesla Model Y L au fost publicate de Ministerul Industriei și Tehnologiei Informației din China, dezvăluind o versiune specială a SUV-ului electric american, creată

Inna
Toyota atinge un nou record în Europa: peste 635.000 de mașini vândute în prima jumătate a anului - Photo
Noutăți
Toyota atinge un nou record în Europa: peste 635.000 de mașini vândute în prima jumătate a anului

Grupul Toyota continuă să-și consolideze poziția în Europa, înregistrând cea mai bună performanță din istorie pentru prima jumătate de an. În perioada ianuarie - iunie cur

Inna
Porsche Macan a atins 1 milion de unități produse: model electric de 408 CP și autonomie de 612 km marchează momentul istoric - Photo
Noutăți
Porsche Macan a atins 1 milion de unități produse: model electric de 408 CP și autonomie de 612 km marchează momentul istoric

După mai bine de un deceniu de producție, Porsche marchează o realizare importantă în istoria modelului Macan. SUV-ul compact a atins borna de 1 milion de unități produse.Modelul aniver

Inna