Jaguar Land Rover este în căutarea unui nou CEO! Printre candidați se numără foști manageri de la Audi și BMW

De Pavel   |  7 Iulie, 2020

Distribuie :

La începutul lui 2020, Jaguar Land Rover a confirmat zvonurile care speculau că actualul CEO Ralf Speth, conform politicii companiei, va trebui să iasă la pensie odată cu împlinirea a 65 de ani, lucru care se va întâmpla în luna septembrie.

În această ordine de idei, JLR este în căutarea unui nou CEO al companiei, iar pe lista de favoriți se numără fostul șef de dezvoltare la BMW, Klaus Froehlich și Bram Schot, fost director general Audi. Publicația Financial Times adaugă că, lista este completată de Nick Rogers, șeful inginerilor JLR, dar și Fred Schulze, director de producție la uzina Audi din Ingolstadt.

Recent, Klaus Froehlich a fost nevoit să iasă la pensie, având vârsta de 60 de ani, vârsta limită pentru posturile de conducere în cadrul BMW.

Al doilea favorit Bram Schot, a fost la cârma Audi din poziția de CEO interimar după arestarea fostului șef Rupert Stadler, implicat în scandalul Dieselgate. Nemții nu l-au păstrat în funcție, fiind înlocuit de Markus Duesmann, astfel că a părăsit compania în aprilie și acum se arată deschis pentru noi oportunități.

Candidatura lui Mike Manley, actualul CEO al Grupului Fiat Chrysler, a fost discutată de JLR însă nu a rămas pe lista scurtă a acționarilor, potrivit sursei sus menționate.

Ralf Speth, care a condus grupul britanic începând din 2010, va rămâne în continuare vice-președinte non-executiv al companiei după luna septembrie.

Recomandate:

4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna