ISTORIE: Mazda marchează 40 de ani de la lansarea primului RX-7! (VIDEO)

De Redactor AE   |  20 Iunie, 2018

Distribuie :

40 de ani face unul dintre cele mai iubite și mai neobișnuite sportcaruri japoneze, Mazda RX-7. Automobilul care a adus în inimile pasionaților din întreaga lume, motorul rotativ Wankel.

Mai exact, cam prin 1978, Mazda a prezentat lumii primul său RX-7. O mașină sport, cu două uși, proiectată pentru piața internă, care venea echipată cu un motor absolut nou pentru industria auto. Acesta avea doar 1.2 litri volum total însă dezvolta 102 cai putere, cifră uimitoare pentru acele vremuri!

RX-7 FB a fost un hit adevărat pentru Mazda, propulsând vânzările cu aceeași viteză și ușurință, cu care motorul Wankel urca în ture până la 7.000 rotații pe minut. Japonezii au reușit să vândă peste 470.000 de unități pe tot globul, iar împreună cu cele două generații care au urmat, numărul total a ajuns la 800.000 de unități.

Generația a doua, RX-7 FC, a debutat în 1985 și oferea 146, 182 sau 215 cai putere, în dependență de versiune și piața pentru care era produsă. Cel mai îndrăgit însă, a fost modelul FD, în a treia generație, care s-a menținut pe linia de asamblare tocmai 10 ani, din 1992 și până în 2002.

Formele acesteia, aparent inspirate de la modelele europene (unii zic că ar fi de la Porsche), sunt actuale și astăzi, motiv pentru care mașina a devenit cu adevărat legendară. A debutat și în lumea virtuală (seriile Need For Speed), dar și pe marele ecrane, cu franciza Fast and Furios.

Motorul cu care era echipat, botezat 13B, livra între 252 și 280 de cai putere, spre sfârșit de carieră. Supra-alimentat cu două turbo-suflante, acesta putea genera o putere și o dinamică constantă, atât la turații joase cât și în turații înalte.

Cu adevărat unic, acest sportcar a adus celor de la Mazda nenumărate cupe în diferite curse cu motor și nu în ultimul rând, un loc aparte în inima pasionaților de automobile.

https://www.youtube.com/watch?v=jaOtLK4hDF8

Recomandate:

(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring! - Photo
Noutăți
(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring!

BMW continuă să impresioneze în lumea mașinilor de performanță, iar noul M2 CS tocmai a stabilit un nou reper absolut pe circuitul Nurburgring Nordschleife, devenind cel mai rapid automobil de s

Inna
Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură - Photo
Noutăți
Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură

Bentley trece la un nou capitol vizual. După mai bine de două decenii fără modificări și peste un secol de existență, constructorul britanic de automobile de lux a prezentat a cincea versiune a emblem

Inna
Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive - Photo
Noutăți
Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive

După o perioadă de liniște, legendarul nume SRT (Street and Racing Technology) revine în prim-plan, fiind relansat oficial de grupul Stellantis. Cunoscută pentru modele emblematice precum Dodge

Inna
Noul Jeep Compass debutează în Europa. SUV compact cu design aerodinamic și opțiuni electrificate promițătoare - Photo
Noutăți
Noul Jeep Compass debutează în Europa. SUV compact cu design aerodinamic și opțiuni electrificate promițătoare

Jeep aduce în Europa cea mai nouă versiune a SUV-ului compact Compass, complet actualizată și aliniată cerințelor pieței europene. Noul model impresionează nu doar prin design și tehnologie, ci

Inna
Ford anunță E-Transit Custom cu tracțiune integrală, ideal pentru teren accidentat și vehicule de agrement - Photo
Noutăți
Ford anunță E-Transit Custom cu tracțiune integrală, ideal pentru teren accidentat și vehicule de agrement

Ford extinde gama utilitarei electrice E-Transit Custom prin introducerea unei noi variante cu tracțiune integrală, destinată clienților care au nevoie de mai multă versatilitate pe drumuri dificile s

Inna
Se scumpește rovinieta! Taxa anuală ajunge la 50 euro - Photo
Noutăți
Se scumpește rovinieta! Taxa anuală ajunge la 50 euro

Ministerul Finanțelor al României a publicat recent un nou proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede, printre altele, majorarea tarifelor pentru rovinietă, taxa de uti

Inna