INSP anunță vânătoarea după șoferii care parchează neregulamentar, inclusiv pe spațiile verzi!

De Pavel   |  5 Ianuarie, 2022

Distribuie :

Inspectoratul Național de Securitate Publică atenționează toți conducătorii auto să staționeze și respectiv, să parcheze doar regulamentar și anunță că cei care nu se vor conforma regulilor vor fi taxați dur.

În acest moment, mai mulți polițiști activează pentru depistarea automobilelor parcate neregulamentar, inclusiv pe spații verzi și celor care împrăștie noroiul pe străzi.

Staționarea sau oprirea autovehiculelor în stațiile mijloacelor de transport în comun, sau în dreptul trecerilor pentru pietoni perturbă traficul și pot să cauzeze ambuteiaje rutiere, iar pietonii sunt nevoiți, de cele mai multe ori, să ocolească și să traverseze neregulamentar.

Amintim că, amenzile prevăzute de lege pentru opriri și staționări neregulamentare constituie 900-1.500 lei, 4 puncte de penalizare și ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv.

INSP menționează că, necunoaşterea legii, graba ori lipsa unor locuri de parcare în zonă, nu înlătură de la răspunderea contravențională.

x
x
x

 

Recomandate:

În Republica Moldova se vor instala 150 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice până în 2030 - Photo
Noutăți
În Republica Moldova se vor instala 150 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice până în 2030

Republica Moldova își intensifică tranziția către transportul ecologic, cu planuri ambițioase pentru următorii ani. Potrivit autorităților, vor fi instalate 150 de stații de încărcare rapi

Inna
Volkswagen renunță la ID.5 în 2027. SUV-ul coupe electric dispare după doar 6 ani - Photo
Noutăți
Volkswagen renunță la ID.5 în 2027. SUV-ul coupe electric dispare după doar 6 ani

Volkswagen a confirmat că va opri producția modelului ID.5, SUV-ul coupe cu propulsie electrică, începând cu anul 2027. Decizia vine la doar șase ani de la lansarea oficială a modelului, s

Inna
Volkswagen a ținut ascuns un coupe electric spectaculos: design uitat, readus la lumină după opt ani - Photo
Noutăți
Volkswagen a ținut ascuns un coupe electric spectaculos: design uitat, readus la lumină după opt ani

Un proiect inedit al Volkswagen, care ar fi trebuit să vadă lumina zilei în urmă cu aproape un deceniu, a fost dezvăluit recent printr-o schiță oficială. Este vorba despre un coupe sportiv cu pr

Inna
Nissan pregătește concedieri în Europa. Se anunță restructurare masivă și închideri de fabrici până în 2028 - Photo
Noutăți
Nissan pregătește concedieri în Europa. Se anunță restructurare masivă și închideri de fabrici până în 2028

Nissan se află în plin proces de transformare strategică și a început oficial discuțiile cu sindicatul care reprezintă angajații din biroul său regional european, în contextul unor r

Inna
Mini aduce două concepte John Cooper Works la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în acest an - Photo
Noutăți
Mini aduce două concepte John Cooper Works la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în acest an

Mini se pregătește să capteze atenția publicului la Salonul Auto de la Munchen, unde va prezenta în premieră două concepte exclusiviste sub semnătura performantă John Cooper Works (JCW). Evenime

Inna
Sfârșitul unei ere: Volkswagen Touareg iese din scenă în 2026, fără succesor - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere: Volkswagen Touareg iese din scenă în 2026, fără succesor

Volkswagen va renunța definitiv la modelul Touareg în 2026, marcând sfârșitul unei cariere impresionante pentru primul SUV din istoria mărcii germane. Lansat în 2002, Touareg n

Inna