INSP a salvat un copil de 3 ani, după ce mama l-a lăsat încuiat în mașina încinsă de soare! (VIDEO)
De Pavel | 25 Iunie, 2021
Ofițerii INSP au salvat un copil de la un șoc termic după ce acesta a fost lăsat încuiat în mașină de propria mamă.
Un minor de numai 3 ani încuiat în mașină de către mama sa, a fost eliberat cu greu, după ce sistemul de închidere a automobilului s-a blocat. Polițiștii Direcției patrulare Sud au venit în ajutorul mamei după ce au observat că aceasta era agitată și nu putea deschide ușile, ofițerii fiind nevoiți să spargă geamul mașinii și să salveze micuțul.
De asemenea, a fost solicitată intervenția salvatorilor și a ambulanței. La moment, copilul se simte bine și se află în afara oricărui pericol. Incidentul a avut loc pe o stradă din orașul Cimișlia, mama copilului încuind micuțul în mașină pentru a face cumpărături, iar la întoarcere a descoperit cu surprindere că ușile automobilului se blocase!
Poliția remintește tuturor părinților că, lăsarea micuților nesupravegheați, chiar și pentru câteva momente este un risc enorm. Aveți grijă de voi și mai mare grijă de cei mici!