INP face bilanțul perioadei estivale! Peste 1.400 de șoferi au fost depistați în stare de ebrietate

De Pavel   |  11 Septembrie, 2019

Distribuie :

Deși inspectorii de patrulare zilnic supraveghează traficul rutier, unii șoferi continuă să fie iresponsabili și să urce la volan în stare de ebrietate. Astfel, în perioada iunie-august INP a înregistrat 47 de accidente rutiere produse din cauza șoferilor băuți, în care 8 persoane au decedat și 55 s-au ales cu traume.

În cele 3 luni de vară, pe teritoriul țării au fost documentați peste 1.400 de conducători auto beți la volan. Printre care 1.000 erau în stare avansată de ebrietate și s-au ales cu doasare penale. Datele statistice privind vârsta șoferilor băuți arată că la volan au urcat preponderent conducători auto cu vârstele cuprinse între 31-64 ani.

În contextul în care frecvența conducerii în stare de ebrietate este alarmantă, Inspectoratul Național de Patrulare îndeamnă toți conducătorii auto:
- nu uitați că alcoolul vă afectează reacțiile, vă încetinește reflexele, vă diminuează coordonarea motrică și, în general, vă face să subestimați pericolele atunci când conduceți; 
- fiţi conştienţi şi asumaţi-vă fiecare acţiune; 
- dacă ești părintele, copilul, ruda, prietenul unui conducător auto care tocmai urcă la volan după ce a consumat băuturi alcoolice - oprește-l;
- nu uita că fiecare organism este diferit, respectiv alcoolul și cantitatea acestuia are efecte diverse asupra acțiunilor;
- gândește-te dacă ai vrea ca un șofer în stare de ebrietate să dea peste familia ta, gândește-te dacă se merită să-ți pierzi viața sau să o iei pe a unui om nevinovat;
- gândește-te că rămâi fără permisul de conducere, pe care nu-l vei obține ușor înapoi.

Nu lăsa alcoolul să-ți conducă viața și mașina, riscul este prea mare.

Recomandate:

Noul Mercedes-Benz CLA intră în producție. Primele unități, fabricate în Germania - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-Benz CLA intră în producție. Primele unități, fabricate în Germania

Mercedes-Benz a dat startul producției de serie pentru noul model CLA, care va fi fabricat inițial la uzina sa din Rastatt, Germania. Lansat oficial la mijlocul lunii martie, noul CLA marchează u

Inna
Volvo introduce o centură de siguranță inteligentă care se adaptează automat în funcție de greutatea și înălțimea pasagerilor - Photo
Noutăți
Volvo introduce o centură de siguranță inteligentă care se adaptează automat în funcție de greutatea și înălțimea pasagerilor

Volvo, lider în inovații de siguranță auto, a anunțat lansarea unei centuri de siguranță complet reinventate, care se va adapta automat la dimensiunile pasagerilor. Această tehnologie va fi intr

Inna
Honda pariază pe hibrizi și vrea să lanseze 13 modele noi până în 2030, cu cele mai eficiente motoare din lume - Photo
Noutăți
Honda pariază pe hibrizi și vrea să lanseze 13 modele noi până în 2030, cu cele mai eficiente motoare din lume

Într-o mișcare strategică menită să accelereze tranziția către mobilitatea electrică, Honda a anunțat că va introduce 13 modele hibride noi până în anul 2030. Constructorul japonez m

Inna
Toyota Industries, aproape de declin: acțiunile scad brusc după anunțul unei privatizări de 33 miliarde de dolari - Photo
Noutăți
Toyota Industries, aproape de declin: acțiunile scad brusc după anunțul unei privatizări de 33 miliarde de dolari

Acțiunile Toyota Industries au suferit un declin de până la 13% după ce grupul Toyota a anunțat un amplu plan de retragere a companiei de pe bursă, printr-o tranzacție estimată la 33 de mil

Inna
BMW Seria 5 domină vânzările în Europa. Peste 60% din clienți aleg varianta Touring - Photo
Noutăți
BMW Seria 5 domină vânzările în Europa. Peste 60% din clienți aleg varianta Touring

BMW Seria 5 a reușit să se impună clar în fața principalilor rivali din segmentul premium european, potrivit celor mai recente date de vânzări din perioada ianuarie–aprilie curent. M

Inna
Nissan N7 debutează spectaculos: peste 17.000 de comenzi în prima lună pentru noul sedan electric - Photo
Noutăți
Nissan N7 debutează spectaculos: peste 17.000 de comenzi în prima lună pentru noul sedan electric

Nissan a înregistrat un succes remarcabil odată cu lansarea noului său sedan electric N7 în China. În prima lună de la debut, modelul a înregistrat cel puțin 17.215 comenz

Inna