În ultimii 4 ani, locuitorii din stânga Nistrului și-au perfectat 22 de mii de permise moldovenești!

De Pavel   |  5 Ianuarie, 2022

Distribuie :

Pe ăarcursul a 4 ani, locuitorii din regiunea transnistreană și-au perfectat 22.463 de permise de conducere de model național. Datele au fost prezentate de Biroul politici pentru Reintegrare.

Responsabilii din cadrul Biroului au declarat că, potrivit informațiilor furnizate de către Agenția Servicii Publice, în perioada anilor 2017-2021, a sporit dinamica obținerii permiselor de conducere de model de național în baza mecanismului de preschimbare (simplificat din mai 2020, fără susținerea examenelor adiționale), oferit persoanelor cu domiciliu în regiunea transnistreană, posesoare de înscrise confirmative regionale și de acte de identitate aprobate prin Legea nr. 273/1994, iar această cifră pentru perioada de referință constituie 22.463 de permise moldovenești.

Doar în perioada 2 ianuarie-18 decembrie 2021 au fost confirmate în sistemul național 6.863 de permise (circa 30,55 % din totalul pe 4 ani), dintre care 4.328 au fost eliberate în intervalul lunilor septembrie-decembrie 2021 (circa 63,06 %).

„La fel, s-a observat o înviorare substanțială în a 2-a jumătate a anului 2021 a procesului de documentare cu plăci de model neutru a autovehiculelor necomerciale din regiunea transnistreană la punctele de înmatriculare din stânga Nistrului, conform mecanismului agreat prin Decizia protocolară din 24 aprilie 2018, prevederilor Legii nr.170/2018 și ale Hotărârii Guvernului nr.847/2018”, au subliniat reprezentanții Biroului pentru Reintegrare.

Astfel, în perioada 01.09.2018-31.12.2021, la subdiviziunile menționate supra au fost înmatriculate cu numere neutre 8.986 de autovehicule (Tiraspol – 6.191, Râbnița – 2.795), dintre care doar pe parcursul anului 2021 au fost înregistrate 4.780 unități de transport (Tiraspol – 3.048, Râbnița – 1.732, circa 53,19 % din total), și la rândul său doar în perioada septembrie-decembrie 2021 au fost documentate cu plăci de model neutru 3.177 de automobile (circa 66,44 % din totalul pe 2021).

Această tendință ascendentă a avut loc concomitent cu solicitarea mai multor plăci de model național de către conducătorii auto din regiune și poate fi explicată și prin faptul că începând cu data de 01 septembrie 2021 participarea în traficul rutier internațional a fost asigurată doar pentru autovehiculele cu plăci neutre și ale Republicii Moldova, așa după cum a fost adus la cunoștința persoanelor vizate prin multiple campanii informaționale desfășurate, inclusiv pe parcursul anului 2021”, au menționat responsabilii din cadrul Biroului pentru Reintegrare.

 

Recomandate:

Mini aduce două concepte John Cooper Works la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în acest an - Photo
Noutăți
Mini aduce două concepte John Cooper Works la Salonul Auto de la Munchen, care va avea loc în acest an

Mini se pregătește să capteze atenția publicului la Salonul Auto de la Munchen, unde va prezenta în premieră două concepte exclusiviste sub semnătura performantă John Cooper Works (JCW). Evenime

Inna
În Republica Moldova se vor instala 150 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice până în 2030 - Photo
Noutăți
În Republica Moldova se vor instala 150 de stații de încărcare rapidă pentru mașini electrice până în 2030

Republica Moldova își intensifică tranziția către transportul ecologic, cu planuri ambițioase pentru următorii ani. Potrivit autorităților, vor fi instalate 150 de stații de încărcare rapi

Inna
Nissan pregătește concedieri în Europa. Se anunță restructurare masivă și închideri de fabrici până în 2028 - Photo
Noutăți
Nissan pregătește concedieri în Europa. Se anunță restructurare masivă și închideri de fabrici până în 2028

Nissan se află în plin proces de transformare strategică și a început oficial discuțiile cu sindicatul care reprezintă angajații din biroul său regional european, în contextul unor r

Inna
Sfârșitul unei ere: Volkswagen Touareg iese din scenă în 2026, fără succesor - Photo
Noutăți
Sfârșitul unei ere: Volkswagen Touareg iese din scenă în 2026, fără succesor

Volkswagen va renunța definitiv la modelul Touareg în 2026, marcând sfârșitul unei cariere impresionante pentru primul SUV din istoria mărcii germane. Lansat în 2002, Touareg n

Inna
Volkswagen renunță la ID.5 în 2027. SUV-ul coupe electric dispare după doar 6 ani - Photo
Noutăți
Volkswagen renunță la ID.5 în 2027. SUV-ul coupe electric dispare după doar 6 ani

Volkswagen a confirmat că va opri producția modelului ID.5, SUV-ul coupe cu propulsie electrică, începând cu anul 2027. Decizia vine la doar șase ani de la lansarea oficială a modelului, s

Inna
Volkswagen a ținut ascuns un coupe electric spectaculos: design uitat, readus la lumină după opt ani - Photo
Noutăți
Volkswagen a ținut ascuns un coupe electric spectaculos: design uitat, readus la lumină după opt ani

Un proiect inedit al Volkswagen, care ar fi trebuit să vadă lumina zilei în urmă cu aproape un deceniu, a fost dezvăluit recent printr-o schiță oficială. Este vorba despre un coupe sportiv cu pr

Inna