În ultimele 24 ore, polițiștii au depistat 10 șoferi în stare de ebrietate!

De Inna   |  17 Ianuarie, 2024

Distribuie :

Poliția Republicii Moldova a intensificat activitățile de depistare și documentare a conducătorilor auto care conduc în stare de ebrietate, scopul fiind creșterea gradului de siguranță în rândul participanților la trafic. În acest context, oamenii legii raportează că pe parcursul ultimilor 24 ore, au fost depistați 10 șoferi care conduceau în stare de ebrietate. 

La unul dintre șoferi a fost depistată o concentrație de alcool de 1.17 mg/l în aerul expirat. Șoferul de 41 de ani a fost stopat ieri, seara de către polițiștii de patrulare la intrarea în satul Negrești, din raionul Strășeni. 

Oamenii legii amintesc repetat, dacă ați consumat alcool NU urcați la volan și NU puneți viața voastră și a celorlalți participanți la trafic în pericol!