În Italia a fost scos la vânzare un UAZ rar cu motor diesel, care a prins praf într-un garaj timp de 28 de ani

De Pavel   |  5 Octombrie, 2020

Distribuie :

În Italia, a fost scos la vânzare un UAZ-469 extrem de rar, echipat cu motor diesel. SUV-ul sovietic a fost importat în 1984. Ultimii 28 de ani vehiculul a stat închis într-un garaj, astfel că toate piesele și agregatele sunt originale, deși mașina necesită o restaurare completă.

UAZ-469 comercializat cu motoare pe motorină, este o piesă rară pregătită de atelierul italian Martonelli, pentru piața europeană. Inginerii atelierului au instalat în locul benzinarului original un propulsor diesel Peugeot XD2 de 2.5 litri volum și 76 de cai putere în cazul modelului UAZ Marathon, sau un turbo diesel VM de 2.4 litri volum și 100 CP pentru UAZ-Dakar.

Unul dintre SUV-urile cu motor francez pe motorină a supraviețuit până în prezent. Caroseria acestuia se prezintă într-o stare acceptabilă, deși aceasta nu este putredă, totuși rugina a reușit să-și facă treaba în mai multe locuri. Garniturile din cauciuc necesită înlocuire, iar salonul o retapițare. Cel mai surprinzător este faptul că SUV-ul pornește și se poate deplasa, iar la bord este înregistrat un parcurs de mai puțin de 75 de mii de kilometri.

Unica piesă neoriginală a UAZ-ului sunt anvelopele japoneze Bridgestone, instalate în schimbul cauciucurilot sovietice care nu mai puteau fi exploatate. În rest, SUV-ul este complet original și se vinde cu toate plăcuțile din uzină și documentele de însoțire.

Vânzătorul cere pentru vechiul SUV sovietic doar 1.900 de euro. Teritorial, UAZ-ul este situat în sud-vestul Italiei în regiunea Calabria.

x
x
x

 

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H” - Photo
Noutăți
Hyundai ar putea readuce senzația unei cutii manuale în era electrică. Un nou brevet descrie schimbător cu ambreiaj și schemă în „H”

În timp ce industria auto se îndreaptă tot mai mult spre electrificare și automatizare, Hyundai pare să pregătească o soluție neașteptată pentru pasionații condusului tradițional. Un nou b

Inna
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid - Photo
Noutăți
Skoda pregătește o premieră pentru Octavia. Pentru prima dată în istorie, modelul va primi un sistem full hybrid

Unul dintre cele mai populare modele Skoda se pregătește pentru o schimbare radicală. După ani în care a mizat pe motoare clasice, diesel și sisteme mild-hybrid, Octavia urmează să intre î

Inna
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice - Photo
Sociale
Votat în prima lectură: șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice

Șoferii care ignoră inspecția tehnică periodică, nu vor putea circula pe drumurile publice. Agenția Servicii Publice anunță că vehiculele cu ITP expirat sau cu defecțiuni tehnice grave, vor avea

Inna
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție - Photo
Sociale
Un deputat consideră că suspendarea înmatriculării ar putea genera dificultăți de interpretare și corupție

Deputatul Partidului Nostru, Nicolae Mărgărit, avertizează că proiectul de lege privind suspendarea înmatriculării automobilelor ar putea genera dificultăți de interpretare și riscuri de corupți

Inna
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău - Photo
Sociale
În weekend, va fi sistat traficul rutier pe anumite străzi din Chișinău

Duminică, 24 mai, vor avea loc sistări de trafic pe anumite străzi din capitală, în legătură cu organizarea acțiunilor de masă: „Festivalul Tradițiilor”. Evenimentul va fi organ

Inna