În America a debutat cel mai rapid electrovehicul de serie!

De AutoExpert   |  8 Februarie, 2013

Distribuie :

În America a debutat cel mai rapid electrovehicul de serie!

Detroit Electric este o companie americană, specializată în construcţia automobilelor echipate cu propulsie electrică, cu sediul localizat în Michigan. Acest constructor a reuşit să se înscrie în istoria lumii auto cu o producţie de aproximativ 13.000 de electrovehicule la începutul anilor 1900. Cu regrete însă, pentru industria auto, Detroit Electric nu a rezistat prea mult pe piaţă, dar, după aproximativ şapte decenii de absenţă, constructorul de peste Ocean este pe cale să reînvie.

SP:01 devine astfel primul produs al companiei americane din secolul XXI, care va intra în producţia de serie începând cu luna august a acestui an şi va fi construit într-o ediţie limitată la doar 999 de unităţi. Fiecare exemplar va putea fi cumpărat contra unui preţ de pornire de 135.000 de dolari. Pentru acestă sumă viitorii clienţi vor primi un Lotus Exige complet electric, ce se poate lăuda cu o caroserie realizată din fibră de carbon, plus un motor montat central, ce dezvoltă aproximativ 201 cai putere şi 225 Nm.

Din lista de caracteristici tehnice ale lui Detroit Electric SP:01 mai fac parte şi o greutate de numai 1.067 kilograme, o suspensie proiectată special, plus un sistem de frânare de înaltă performanţă. Iar datorită acceleraţiei de la 0 la 100 km/h în doar 3.7 secunde şi a vitezei maxime de 250 kilometri pe oră, electrizantul automobil din Detroit îşi adjudecă şi titlul de cel mai rapid model cu emisii zero al momentului.

Iar deoarece vorbim despre un vehicul cu propulsie complet electrică, nu putem să nu menţionăm şi că noul Detroit Electric SP:01 se bucură şi de o autonomie de peste 290 kilometri, precum şi de o reîncărcare a bateriei în aproximativ 4.3 ore.

Recomandate:

Angajații Ferrari au beneficiat de recompense generoase, după ce italienii au publicat rezultatele în vânzări pentru 2025 - Photo
Noutăți
Angajații Ferrari au beneficiat de recompense generoase, după ce italienii au publicat rezultatele în vânzări pentru 2025

Angajații Ferrari au fost remunerați cu o recompensă în valoare de 15.000 de euro pentru rezultatele în vânzări, care au fost obținute pe parcursul anului 2025. Este cel mai generos

Inna
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani - Photo
Noutăți
Volkswagen ar putea închide unele fabrici, conform unui plan de reducere a costurilor pentru următorii 3 ani

Volkswagen Group pregătește un nou val de restructurări. Gigantul german vizează reducerea costurilor cu 20% în următorii trei ani, iar presa din Germania vorbește inclusiv despre posibile &icir

Inna
Traficul rutier, pe o stradă din centrul capitalei, va fi suspendat până în luna iunie - Photo
Sociale
Traficul rutier, pe o stradă din centrul capitalei, va fi suspendat până în luna iunie

Până în luna iunie a anului curent, va fi suspendat traficul rutier pe str. George Coşbuc, tronsonul cuprins între străzile Columna şi Alexandru cel Bun, din capitală. Decizia a

Inna
(FOTO) Concluzia IGSU: recuperarea automobilului din lacul Ghidighici este imposibilă! - Photo
Sociale
(FOTO) Concluzia IGSU: recuperarea automobilului din lacul Ghidighici este imposibilă!

Recuperarea automobilului, care s-a prăbușit sub gheață, este imposibilă. Scafandrierii din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au intervenit pe Lacul Ghidighici, unde a fost

Inna
Mercedes are planuri mărețe. Planifică 16 modele noi până la finalul lui 2026 și 7 lansări în următoarele 3 luni - Photo
Noutăți
Mercedes are planuri mărețe. Planifică 16 modele noi până la finalul lui 2026 și 7 lansări în următoarele 3 luni

Constructorul german accelerează ritmul lansărilor. Mercedes-Benz pregătește 16 modele noi până la sfârșitul lui 2026, iar primele 7 vor fi prezentate chiar în următoarele trei

Inna
China interzice mașinile noi, care sunt dotate cu volan desenat în forma unei manșe - Photo
Noutăți
China interzice mașinile noi, care sunt dotate cu volan desenat în forma unei manșe

Autoritățile de la Beijing schimbă regulile jocului în materie de siguranță auto. Începând cu 1 ianuarie 2027, mașinile noi echipate cu volan de tip „manșă” nu vor mai pu

Inna
Cod Portocaliu și Cod Galben de ninsori puternice. Meteorologii au emis o actualizare - Photo
Sociale
Cod Portocaliu și Cod Galben de ninsori puternice. Meteorologii au emis o actualizare

Mâine, 18 februarie, este prognozat Cod Portocaliu și Cod Galben de precipitații puternice și intensificări ale vântului. Meteorologii au emis o actualizare, care va afecta mai multe raioa

Inna
(VIDEO) În lacul Ghidighici a fost depistată o mașină. IGSU este la fața locului - Photo
Sociale
(VIDEO) În lacul Ghidighici a fost depistată o mașină. IGSU este la fața locului

O mașină a fost depistată în lacul Ghidighici. Scafandrierii sunt la fața locului pentru a se convinge că nu sunt victime, scrie Știri.md. La momentul actual, nu a fost găsită nicio per

Inna