Iarăși trafic suspendat în centrul capitalei! Este afectat un tronson al străzii 31 August 1989
De Inna | 5 Iulie, 2023
Primăria municipiului Chișinău anunță despre o nouă suspendare a traficului rutier. De această dată va fi afectată strada 31 August 1989, tronsonul cuprins între străzile Vasile Alecsandri și Armenească.
În perioada 6 iulie - 5 septembrie, municipalitatea și-a propus să realizeze anumite lucrări de reabilitare a învelișului asfaltic pe str. 31 August 1989.
De asemenea, în perioada 05 – 08 iulie, va fi suspendat traficul rutier pe str. 31 August 1989, la intersecția cu str. Bulgară. Conducătorii auto sunt îndemnați să evite zonele respective pentru a nu crea ambuteiaje infernale, totodată municipalitatea vine cu apelul către șoferi de a respecta indicatoarele rutiere temporare.