Şi-a cumpărat un Ferrari F12 doar pentru a intra pe lista pentru achiziţia unui exemplar LaFerrari

De AutoExpert   |  6 August, 2013

Distribuie :

Şi-a cumpărat un Ferrari F12 doar pentru a intra pe lista pentru achiziţia unui exemplar LaFerrari

Construit în doar 499 de exemplare, noul LaFerrari, prezentat în premieră mondială în luna martie la Geneva, a pus pe jar pasionaţii mărcii din toată lumea care îşi doresc în garaj una dintre maşinile care vor intra direct în istoria Căluţului Cabrat. Doar că anunţul făcut de Luca di Montezemolo, conform căruia pentru a fi pus pe lista de doritori ai modelului trebuie să îndeplineşti condiţia de bază de a fi client al cel puţin cinci modele Ferrari anterioare, i-a lăsat pe numai câţiva pasionaţi în rândul doritorilor.

Sunt însă printre aceştia şi cei care nu ezită să facă tot posibilul pentru a intra pe lista scurtă a candidaţilor pentru un exemplar La Ferrari, cel mai recent exemplu fiind înregistrat în Filipine – ţara unde un client al mărcii şi-a comandat recent un F12 Berlinetta doar pentru a ajunge la magica cifră de cinci exemplare Ferrari achiziţionate până acum.

Curios e faptul că, chiar şi fără să aibă vreo garanţie că noua sa achiziţie îi va aduce un LaFerrari în curte, filipinezul s-a înscris pe lista scurtă şi aşteaptă acum ca şefii mărcii italiene să-l anunţe dacă se califică sau nu pentru un exemplar al supercar-ului italian.

"Cel mai nou Ferrari este animat de un sistem de propulsie hybrid care dezvoltă în total 963 de cai putere şi reuşeşte să facă 0-100 km/h în mai puţin de 3 secunde. Preţul unui exemplar LaFerrari este de un milion de euro fără taxe."

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna