Hyundai și Audi vor crea un parteneriat pentru a accelera dezvoltarea mașinilor alimentate cu hidrogen!

De Pavel   |  20 Iunie, 2018

Distribuie :

Mașinile electrice pe baterii nu prea întâlnesc concurenți în segmentul ecologic din partea celor alimentate cu hidrogen. Unele studii ne spun că maşinile cu propulsie pe hidrogen vor ajunge la un număr de vânzări totale de doar 70.000 de unităţi până în anul 2027, întrucât clienţii vor prefera maşinile electrice pe baterii, în special după creşterea autonomiei.

Hyundai și Audi sar în ajutorul vehiculelor alimentate cu hidrogen și semnează un parteneriat bilateral pe o perioadă de mai mulți ani, scolul principal al căruia este dezvoltarea acestei tehnologii, ca o alternativă pe măsură vehiculelor electrice alimentate din baterii.

Astfel de colaborări sunt tot mai des întâlnite în industria auto, scopul lor fiind de a pune la comun cunoștințele fiecăruia și de a reduce simțitor costurile pentru cercetarea și dezvoltarea acestor tehnologii.

Hyundai susține că tehnologia pe care o dezvoltă este încă foarte departe de a fi profitabilă. Anul trecut, asiaticii au vândut doar 200 de unități de mașini alimentate cu hidrogen.

Recomandate:

(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring! - Photo
Noutăți
(VIDEO) Noul BMW M2 CS devine cel mai rapid model compact de serie pe Nurburgring!

BMW continuă să impresioneze în lumea mașinilor de performanță, iar noul M2 CS tocmai a stabilit un nou reper absolut pe circuitul Nurburgring Nordschleife, devenind cel mai rapid automobil de s

Inna
Ford anunță E-Transit Custom cu tracțiune integrală, ideal pentru teren accidentat și vehicule de agrement - Photo
Noutăți
Ford anunță E-Transit Custom cu tracțiune integrală, ideal pentru teren accidentat și vehicule de agrement

Ford extinde gama utilitarei electrice E-Transit Custom prin introducerea unei noi variante cu tracțiune integrală, destinată clienților care au nevoie de mai multă versatilitate pe drumuri dificile s

Inna
Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive - Photo
Noutăți
Stellantis readuce la viață SRT. Divizia americană de performanță revine cu motoare V8 și promisiuni explozive

După o perioadă de liniște, legendarul nume SRT (Street and Racing Technology) revine în prim-plan, fiind relansat oficial de grupul Stellantis. Cunoscută pentru modele emblematice precum Dodge

Inna
Noul Jeep Compass debutează în Europa. SUV compact cu design aerodinamic și opțiuni electrificate promițătoare - Photo
Noutăți
Noul Jeep Compass debutează în Europa. SUV compact cu design aerodinamic și opțiuni electrificate promițătoare

Jeep aduce în Europa cea mai nouă versiune a SUV-ului compact Compass, complet actualizată și aliniată cerințelor pieței europene. Noul model impresionează nu doar prin design și tehnologie, ci

Inna
Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură - Photo
Noutăți
Bentley își schimbă identitatea vizuală după peste un secol. Noul logo aduce un stil modern și inspirat din natură

Bentley trece la un nou capitol vizual. După mai bine de două decenii fără modificări și peste un secol de existență, constructorul britanic de automobile de lux a prezentat a cincea versiune a emblem

Inna
Se scumpește rovinieta! Taxa anuală ajunge la 50 euro - Photo
Noutăți
Se scumpește rovinieta! Taxa anuală ajunge la 50 euro

Ministerul Finanțelor al României a publicat recent un nou proiect legislativ de modificare a Codului Fiscal, care prevede, printre altele, majorarea tarifelor pentru rovinietă, taxa de uti

Inna