Hyundai Santa Fe

De AutoExpert   |  8 Aprilie, 2012

Distribuie :

Noul Hyundai Santa Fe

În cadrul Salonului Auto de la New York, Hyundai a prezentat lumii cea de-a treia generație Santa Fe. Ceea ce la început părea un cocoșat căruia-i înfundase cineva grila între faruri cu un șut bine poziționat (lucru care nu l-a împiedicat, totuși, să se vândă atât de bine încât producătorul să nu reușească să onoreze cantitativ cererile) a ajuns să fie un SUV bine crescut, cu statură impunătoare, mai bărbătesc, și cu linii ferme. Adică un Santa Fe care chiar să-ți placă.

Și nu e vorba numai de linii, ci și de dimensiuni – cu toate că ampatamentul a rămas de 2.700 mm, noul Santa Fe a crescut atât în lungime, cât și în lățime. Și este și mai puțin înalt. Și poate fi încălțat cu jante de 19”.

Gama de motorizări pentru piața europeană – unde va ajunge pe la sfârșitul verii care urmează – cuprinde două motoare diesel (cu turbosuflantă cu geometrie variabilă) și unul pe benzină, plaja de putere variind între 150 și 200 CP. Dieselul de 2,0 litri livrează 150 CP și 382 Nm, în timp ce varianta de 2,2 litri, cu ai săi 200 CP și 431 Nm, accelerează de la 0-100 în 9,4 secunde și se laudă cu una dintre cele mai mici valori de emisie din segmentul D – 145 g/km (cu manuală). Alternativa pe benzină este GDI-ul Theta II de 2,4 litri și 193 CP. Mai puternicul diesel de 2,2 litri și benzinarul de 2,4 litri pot fi cuplate atât unei cutii manuale în șase trepte, cât și unei automate, pe când dieselul de 2,0 litri primește doar cutie manuală.

Sistemul de tracțiune cuplează, în condiții normale, doar puntea față, mutând motricitatea pe punți doar atunci când se cere. Dacă vrei să te aventurezi pe coclauri, îl poți seta 50/50 permanent, cu o viteză limitată la 40 km/h.

Recomandate:

Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911 - Photo
Noutăți
Porsche pregătește o nouă versiune pentru 911. Va fi cel mai nou membru al familiei 911

911 va primi o versiune nouă. Porsche a anunțat oficial despre acest fapt. Noua versiune urmează să fie prezentată săptămâna viitoare. Germanii de la Porsche pregătesc o versiune actual

Inna
Volkswagen Touareg ar putea reveni… dar complet electric - Photo
Noutăți
Volkswagen Touareg ar putea reveni… dar complet electric

După două decenii pe piață, Volkswagen Touareg se pregătește să iasă din scenă. Totuși, numele nu va dispărea definitiv: germanii analizează o revenire surprinzătoare, sub forma unui SUV electric dest

Inna
Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă - Photo
Sociale
Carburanții ating noi maxime, dar ANRE susține că a prevenit o criză mai gravă

Motorina a trecut de pragul de 34 de lei, iar nemulțumirile cresc. În plină criză petrolieră, ANRE afirmă că mecanismul de plafonare nu doar că funcționează, ci a evitat un scenariu mult mai dur

Inna
Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service - Photo
Noutăți
Problemă neașteptată la Ford. Peste 400.000 de vehicule sunt chemate urgent în service

O defecțiune aparent banală poate deveni periculoasă în trafic. Ford este nevoit să recheme sute de mii de mașini din SUA după ce autoritățile au identificat un risc care afectează direct v

Inna
Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu - Photo
Sociale
Mai puține accidente, dar mai multe decese. Cum s-a schimbat statistica accidentelor rutiere în ultimul deceniu

Deși statisticile arată o scădere a numărului de accidente rutiere, realitatea rămâne îngrijorătoare: tot mai multe tragedii implică pietoni, chiar în zonele considerate sigure. Auto

Inna
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini - Photo
Noutăți
Viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe este testat în condiții extreme. Germanii publică primele imagini

Testat în condiții extreme, aproape de Cercul Polar, viitorul Mercedes-AMG GT 4-Door Coupe promite să redefinească performanța electrică. Germanii dezvăluie noi imagini și detalii surprinză

Inna