Germanii cumpără maşini din ce în ce mai puternice

De AutoExpert   |  24 August, 2012

Distribuie :

Germanii cumpără maşini din ce în ce mai puternice

Cu toată campania ţinând de maşinile ecologice şi investiţiile autorităţilor în crearea infrastructurii pentru alimentarea cu energie electrică sau combustibili neconvenţionali, tot puterea maşinii este cea mai importantă.

Germanii de la Centrul de cercetare al Universităţii Duisburg-Essen au realizat un studiu privind puterea medie a maşinilor cumpărate în Germania. Surprinzător, deşi Germania are cel mai ambiţios program de promovare a transportului ecologic, se remarcă un trend crescător al puterii maşinilor.

Mai exact, puterea medie a maşinilor vândute în primele 7 luni din 2012 este de 138 CP, în creştere faţă de anii trecuţi: în 2011 a fost de 135 CP, iar în 2010 de 130 CP. Mult peste media înregistrată în alte ţări europene.

Topul mărcilor este dominat, fără surprize, de Porsche, cu o medie a puterii de 323 CP, după care urmează BMW cu 194 CP, Audi cu 179 CP şi Mercedes-Benz cu 175 CP. În ce priveşte producătorii generalişti cei mai importanţi, Opel ”domină” Volkswagen, cu o medie de 126 CP faţă de 124 CP.

Una dintre explicaţii ţine de evoluţiile tehnologice pe care se bazează constructorii când lansează un nou model sau un motor îmbunătăţit, deoarece clientela a fost obişnuită cu sintagma ”mai mult înseamnă mai bun”. Pe de altă parte, faptul că pe celebrele Autobahn există multe porţiuni fără limitarea vitezei îi face pe mulţi clienţi să prefere maşinile mai puternice.

Pe de altă parte, studiul mai relevă faptul că, în general, constructorii auto au evoluat mult la capitolul consum şi emisii de CO2: chiar dacă nemţii cumpără maşini mai puternice, acestea sunt mai puţin poluante decât în trecut. Însă, pentru o diminuare drastică a poluării, clienţii ar trebui să se orienteze mai mult spre maşinile mai puţin potente, concluzionează acest studiu.

Recomandate:

Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii - Photo
Noutăți
Petrolul se ieftinește brusc după armistițiul dintre SUA și Iran. Ce prognozează analiștii

Un acord temporar între Washington și Teheran a declanșat o undă de optimism pe piețele globale. Prețurile petrolului au scăzut brusc, iar bursele au urcat puternic, însă incertitudinile l

Inna
O moldoveancă a murit într-un accident grav, în Italia. Victima se afla într-o Dacia Duster - Photo
Accidente
O moldoveancă a murit într-un accident grav, în Italia. Victima se afla într-o Dacia Duster

Un accident violent produs în nordul Italiei s-a soldat cu moartea unei femei din Republica Moldova și rănirea gravă a partenerului său. Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile iau &

Inna
Un defect neașteptat a oprit vânzările lui Corvette. Mii de mașini sunt afectate - Photo
Noutăți
Un defect neașteptat a oprit vânzările lui Corvette. Mii de mașini sunt afectate

O problemă tehnică aparent minoră a dus la suspendarea vânzărilor pentru Corvette. Mii de mașini sunt afectate, iar soluția nu este încă disponibilă pentru toate unitățile.Chevrolet a

Inna
Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie - Photo
Noutăți
Revoluție electrică pentru BMW i7. Bavarezii vor dezvolta baterii împreună cu Rimac, care promit salt major de autonomie

Parteneriatul dintre BMW și Rimac Technologies aduce o nouă generație de baterii pentru i7 facelift. Lansarea este iminentă, iar promisiunile vizează autonomie extinsă și timpi de încărcare mai

Inna
Revenire surprinzătoare. Volkswagen readuce în prim-plan motorul de 1.0 litri în 3 cilindri - Photo
Noutăți
Revenire surprinzătoare. Volkswagen readuce în prim-plan motorul de 1.0 litri în 3 cilindri

După o pauză provocată de regulile stricte Euro 7, Volkswagen schimbă direcția și decide să continue dezvoltarea micilor motoare pe benzină. Relaxarea normelor redeschide viitorul unei unități conside

Inna
Mercedes-AMG schimbă rețeta pentru modelul SL. Germanii se despart de motorul în 4 cilindri - Photo
Noutăți
Mercedes-AMG schimbă rețeta pentru modelul SL. Germanii se despart de motorul în 4 cilindri

Viitorul facelift al roadsterului german aduce o schimbare majoră sub capotă. Motoarele mai mici dispar, iar noile versiuni promit mai multă putere și tehnologii adaptate normelor Euro 7.Mercedes-

Inna