Germanii ar putea introduce limită de viteză pe autostrăzi

De Inna   |  7 Octombrie, 2021

Distribuie :

Autostrăzile din Germania fără limită de viteză ar putea rămâne în trecut. Partidul, care tocmai a câștigat alegerile naționale, susține că trebuie impusă o anumită limită. 

Fiecare șofer, pasionat de arta conducerii, este încântat de calitatea drumurilor germane, în special de autostrăzi, unde poți atinge viteza maximă a propriului vehicul și să nu fii amendat pentru asta. 

Deși ideea privind impunerea unei limite pe Autobahn a fost discutată încă ceva timp în urmă și ulterior, uitată, acum, odată cu venirea partidului social democrat la putere, măsura a fost readusă în discuție. După cum menționează autoritățile, odată cu această măsură va scădea și cantitatea de CO2 până la 2 milioane de tone anual. 

Odată cu implementarea discuției, oamenii s-au împărțit în câteva tabere, cineva era contra, cineva pro, iar cineva pur și simplu indecis. Spre exemplu, jumătate din cei 21 de milioane de membri sunt în favoarea limitării vitezei pe Autobahn. 45% doresc ca lucrurile să rămână la fel ca până acum, iar 5% sunt indeciși.

Între timp, șeful Centrului de Management al Traficului susține că viteza medie de circulație pe autostrăzi, oricum, treptat va scădea. Motiv fiind creșterea numărului de automobile electrice. Șoferii pur și simplu nu vor accelera mai mult de 120-130 km/h pentru a nu afecta autonomia. 

Recomandate:

Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată - Photo
Sociale
Un alt învinuit în dosarul cu automobilele „importate” din UE, care nu au mai ajuns la clienți, a fost trimit în judecată

Al doilea învinuit în cauza penală privind escrocheria cu automobile de lux importate din UE, a fost trimis în judecată. Cazul este parte a dosarului anunțat anterior de Procura

Inna
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg - Photo
Teste
Volkswagen lansează primele teste cu mașinile autonome în Wolfsburg

Volkswagen demarează teste cu vehicule autonome în condiții reale de trafic. În următoarea perioadă, un prototip experimental va circula pe străzile din Wolfsburg, orașul în car

Inna
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design - Photo
Noutăți
Jaguar dezminte informația și neagă că ar fi concediat șeful de design

Jaguar a reacționat oficial la informațiile apărute recent în spațiul public, infirmând zvonurile potrivit cărora Gerry McGovern, directorul de design al mărcii, ar fi fost concediat. Pozi

Inna
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania - Photo
Noutăți
Sfârșit de epocă la Volkswagen. Constructorul închide, în premieră, prima fabrică din Germania

Grupul Volkswagen se pregătește să închidă definitiv una dintre uzinele sale din Germania, o decizie fără precedent în cei 88 de ani de existență ai constructorului auto. Este vorba despre

Inna
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău - Photo
Sociale
PAS propune crearea unui sistem municipal cu taxe și registru electronic pentru parcările din Chișinău

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate din Consiliul municipal Chișinău a venit cu o inițiativă menită să combată deficitul cronic de locuri de parcare din capitală, propunând instituirea

Inna
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude - Photo
Sociale
Permise pe muchie de cuțit. Peste 700 de șoferi riscă să rămână fără acte după descoperirea unei fraude

Agenția Servicii Publice anunță că, în zilele următoare, va anula peste 700 de permise de conducere, după ce au fost constatate abateri grave în modul de desfășurare a examenelor auto. Inf

Inna