Germania se opune interzicerii mașinilor cu motoare termice din 2035
De Inna | 22 Iunie, 2022
Ministrul german al finanțelor, Christian Lindner, a declarat că Guvernul Germaniei nu este de acord cu decizia UE, ce ține de interzicerea mașinilor dotate cu motoare termice, începând cu 2035. În această perioadă de tranziție, s-au produs schimbări majore în industria auto, în special după adoptarea planului "Fit for 55".
În urma unor decizii radicale ale Parlamentului European, industria auto are de suportat mai multe consecințe. Pentru început, Stellantis și-a anunțat retragerea din Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Iar acum, Germania a anunțat oficial că nu este de acord cu planurile Uniunii Europene de a renunța la mașinile cu motoare termice din 2035.
Informația a fost confirmată chiar de către ministrul german al finanțelor, Christian Lindner, care a precizat că vor exista în continuare nișe pentru mașinile cu motoare termice, iar interzicerea unor astfel de automobile este o greșeală.
Reamintim că noul plan al Parlamentului European a fost votat cu două săptămâni în urmă. Ca planul să intre în vigoare, toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să ajungă la un acord comun.