(FOTO) Nemții continuă să lovească în Tesla! Audi lansează e-tron GT concurentul direct pentru Model S

De Pavel   |  29 Noiembrie, 2018

Distribuie :

În cadrul Salonului Auto de la Los Angeles, care se desfășoară în aceste zile, nemții de la Audi au prezentat noul său model e-Tron GT. Vehiculul dotat cu un sistem de propulsie full electric urmează să devină odată cu asamblarea sa în serie o adevărată lovitură pentru Tesla Model S!

După ce Mercedes-Benz a scos SUV-ul pur electric EQC, vine și rândul celor de la Audi să dea lovitura pe piața vehiculelor electrice, iar ținta exactă sunt cei de la Tesla! Astfel nemții de la Audi au proiectat în parteneriat cu Porsche un sedan pur electric absolut nou. Modelul e-tron GT este construit pe o platformă plată specială, care permite dotarea EV-ului cu un acumulator de 90 kWh, situat în spațiul dintre axe, care oferă o autonomie de peste 400 de kilometri.

Caroseria vehiculului electric german combină mai multe materiale, în așa fel că elementele acoperișului folosesc fibra de carbon, iar restul panourilor de caroserie sunt confecționate din aliaje de aluminiu și oțel dur de înaltă rezistență.

Audi e-tron GT este pus în mișcare de un sistem 100 % electric, alcătuit din două motoare electrice a căror putere totală este de 590 CP! Acestea totodată asigură o tracțiune integrală, dar sunt capabile să gestioneze și puterea destinată pentru fiecare roată în parte. La fel modelul este dotat cu un sistem de 800 de volți, de recuperare a energiei în timpul frânării și alimentare a bateriilor.

Necătând la designul futuristic de la exterior, noul EV al constructorului german folosește în salon stilistica adoptată pentru cele mai recente generații a modelelor Audi. diferența o fac doar display-urile care sunt folosite pentru instrumentarul de bord, sistemul de infotainment și cel de climatizare.

Audi e-tron GT va urca pe linia de asamblare până la sfârșitul anului 2020, iar primele livrări sunt planificate deja către anul 2021!

Recomandate:

Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna