(FOTO) Condițiile meteo creează accidente! Două microbuse cu pasageri s-au răsturnat în dimineața de astăzi

De Pavel   |  19 Noiembrie, 2018

Distribuie :

Condițiile meteorologice nefavorabile creează tot mai multe accidente pe drumurile țării! La această oră sunt înregistrate două accidente cu microbuse, șoferii cărora au pierdut controlul volanului și au deviat de pe carosabil, răsturnând vehiculele cu pasageri!

Primul caz a fost înregistrat la Dubăsari, acolo unde pe traseul Ustia-Molovata în direcția spre satul Ustia din raionul Dubăsari, microbuzul de model Mercedes s-a răsturnat. Acesta avea 17 pasageri care îi transporta la întreprinderea ICS-Nutsi International SRL.

Șoferul a pierdut controlul volanului din cauza condițiilor meteo nefavorabile și s-a inversat pe partea dreaptă a carosabilului, în canalul de scurgere a apei. Potrivit informațiilor preliminare, starea pacienților este de gravitate medie și li se acordă asistența medicală necesară.

Al doilea accident a avut loc la Hîncești. Patru persoane au ajuns la spital, după ce microbuzul cu care se deplasau a derapat de pe traseu și s-a răturnat într-un șanț de pe marginea drumului. Accidentul a avut loc în această dimineață, în jurul orei 08:00, pe traseul Leova-Hâncești.

Conform primelor informații, șoferul microbuzului în vârstă de 31 de ani, nu a ținut cont de condițiile meteorologice, a pierdut controlul volanului, iar microbuzul a derapat de pe traseu și s-a răsturnat.

Solicitată telefonic, de jurnaliștii deschide.md, ofițerul de presă al IP Hâncești, Cristina Vicol, a declarat pentru Deschide.MD că microbuzul avea la bord 19 pasageri, iar accidentul a avut loc pe segmentul de drum dintre localitățile Sărata Galbenă și Cneazevca.

„Microbuzul a derapat de pe traseu, s-a izbit într-un copac și s-a răsturnat într-un șanț. La fața locului a intervenit poliția și o ambulanță. Patru persoane, trei bărbați și o femeie, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la Spitalul Raional Hâncești. Ceilalți pasageri s-au ales cu o sperietură zdravănă, dar au fost preluați de un alt microbuzși transportați la destinație”, a precizat Vicol.

Potrivit datelor Inspectoratului Național de Patrulare, în ultimele 24 de ore, pe traseele naționale au vut loc patru accidente rutiere, soldate cu 4 persoane traumatizate, iar altele trei au fost înregistrate dis-de-dimineață în capitală.

Pe teritoriul Republicii Moldova activează în regim sporit 53 de echipaje mobile și 110 inspectori de patrulare pentru eficientizarea traficului rutier şi acordarea de ajutor conducătorilor.

 

Recomandate:

Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna