Foarte galben şi extrem de scump. Iată cu cât se vinde acest S65 AMG

De Redactor AE   |  16 Mai, 2017

Distribuie :

O limuzină galbenă? La prima vedere ceva chiar nu se pupă şi nu se leagă, mai ales dacă vorbim de S-Class. Şi totuşi, aceasta există, în Olanda şi este chiar versiunea de top a constructorului german.

La costum şi cravata poţi asocia orice S-Class, de orice culoare, dar cu condiţia că e negru. Însă ce faci dacă eşti plictisit de această nuanţă lipsită de fericire şi fără nici o rezonanţă, iar sufletul îţi radiază atâta energie şi bună dispoziţie? Optezi pentru cel mai extravagant S vreodată.

Finisat într-o nuanţă de vopsea Solarbeam Yellow, împrumutată de la sportcarul AMG GT, S65-ul AMG se evidenţiază în trafic instant, dând de ştire că ascunde un V12 de 630 de cai putere şi 1.000 Nm cuplu motor. La volumul motorului de 6.0 litri sunt adăugate şi două turbine, astfel că sprintul de la zero la prima sută durează numai 4.3 secunde.

Iar la interior între timp e linişte totală, dacă excluzi sunetul motorului doar, care e o simfonie şi nu un zgomot. Aici îşi fac loc cam toate dotările de top pe care le poate primi un S-Class de la mama uzină şi chiar un pic mai mult, jante de 20 de inch, elemente de fibră de carbon, suspensie pe aer, scaune individuale, frigider, etc. Multiple accente de galben contrastează cu exteriorul şi îţi amintesc de faptul că te afli poate în cel mai excentric limo.

Până la urmă, oricât de wow nu ar fi aceste Mercedes, proprietarul deja s-a plictisit de ea, motiv pentru care probabil, o şi vinde. Având un parcurs de 8.117 kilometri, S65-ul este propus pentru un preţ de...396.500 de euro!

Recomandate:

Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna