Fiat Panda 4x4, în premieră la Salonul Auto Paris 2012

De AutoExpert   |  27 August, 2012

Distribuie :

Fiat Panda 4x4, în premieră la Salonul Auto Paris 2012

Titulatura de cel mai mic crossover din Europa va reveni în patrimoniul Fiat, o dată cu lansarea noii versiuni Fiat Panda 4x4 la Salonul Auto Paris 2012. Iată primele imagini şi detalii ale noului Panda 4x4.

Deşi cei de la Fiat se feresc deocamdată să includă noul Fiat Panda 4x4 în categoria crossover, preferând să spună despre model că e singura maşină 4x4 din clasa mini, maşina are un look de mini-SUV suficient de reuşit. Din primele imagini date publicităţii cu noua versiune Fiat Panda 4x4 se remarcă modificările nu tocmai subtile, care diferenţiază Panda 4x4 de un Panda de serie. În primul rând, avem o gardă la sol mai mare cu câţiva centimetri, ceea ce-l recomandă pe micul Panda 4x4 ieşirilor în afara asfaltului.

Apoi maşina se diferenţiază prin centura inferioară din plastic negru, spoilerele incluzând bull-bar-uri şi scuturi false (sunt din plastic, nu din metal), al căror principal rol este estetic. Panda 4x4 are dreptul şi la culori speciale pentru caroserie, cum ar fi Sicilia Orange sau Toscana Green.

Panda 4x4 mai este pus în evidenţă şi de jantele de 15 inch, acestea contribuind şi ele la obţinerea unei înălţimi de 1,6 metri, ceea ce face noul Panda 4x4 mult mai mare decât modelul original, de acum 30 de ani. Interiorul este diferenţiat de al unui Panda de serie prin particularizarea la nivel coloristic, dar şi unele materiale sunt schimbate (de exemplu, tapiţeria scaunelor este mai rezistenă la murdărie, iar unele ornamentele de pe bord au o altă textură decât în mod normal).

La nivel tehnic, cea mai importantă noutate este descrisă chiar de inscripiţia ”4x4” de pe ornamentul din plastic de pe portiere: adoptarea unui sistem de tracţiune integrală ”Torque on demand”, controlat electronic şi care dispune de două diferenţiale. În mod normal, cuplul este transmis punţii faţă, dar, la sesizarea derapării roţilor faţă, cuplul este transmis şi spre puntea spate.

Totodată, Fiat Panda 4x4 presupune şi dotarea sistemului de control al stabilităţii ESC cu o funcţie ELD (Electronic Locking Differential), care preia funcţiile unui diferenţial blocabil mecanic şi promite un comportament bun în condiţii de offroad uşor sau chiar mediu.

Ca motorizări, Fiat Panda 4x4 se bazează pe serviciile unui motor pe benzină TwinAir (0,9 litri turbo, 85 CP), respectiv un motor diesel MultiJet II (1,3 litri, 75 CP). Ambele motoare beneficiază de sistem Start&Stop şi o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, prima treaptă fiind foarte scurtă (pentru a prelua puţin rolul unei trepte reduse).

Alături de Fiat Panda 4x4 va fi expusă la salonul parizian şi o versiune Panda Trekking, care, deşi va avea un look apropiat lui Panda 4x4, va beneficia doar de tracţiune pe puntea faţă, sistemul de control al tracţiunii fiind modificat pentru un comportament mai eficient pe teren alunecos.

Recomandate:

Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania - Photo
Noutăți
Ford și Geely vor produce în comun modele electrificate la uzina din Spania

Ford și Geely vor produce în comun mașini electrificate la uzina din Valencia, Spania. În acest sens, cele două mărci au anunțat un parteneriat. Potrivit înțelegerii î

Inna
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative - Photo
Noutăți
112 va primi automat alerte de la mașini în cazul accidentelor grave. Parlamentul a adoptat modificările legislative

Proiectul de modificare a Legii privind organizarea și funcționarea Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 a fost adoptat astăzi, 23 iulie, în lectura a doua a Parlamentului R

Inna
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală - Photo
Sociale
Primăria Chișinău anunță sistări de trafic rutier pe mai multe străzi din capitală

În perioada 23 iulie - 21 august curent, se suspendă parțial traficul rutier pe str. Cetatea Albă, tronsonul cuprins între străzile Minsk și Pandurilor. Decizia a fost luată în

Inna
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie - Photo
Noutăți
BMW renunță să participe la Salonul Auto de la Paris în acest an. De ce au luat această decizie

În acest an, BMW nu va participa la Salonul Auto de la Paris. La eveniment, care va avea loc în octombrie, vor participa peste 60 de mărci. Marca bavareză a luat această decizie &

Inna
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online - Photo
Sociale
Toate drumurile naționale vor fi monitorizate, periodic, iar șoferii ar putea semnala problemele printr-un sistem online

Guvernul a aprobat, ieri, 22 iulie, proiectul pentru modificarea Legii privind gestionarea siguranței infrastructurii rutiere, care introduce noi măsuri pentru prevenirea accidentelor și creștere

Inna