Ferrari NU va turboalimenta noul propulsor V12! Cum motivează decizia italienii

De Inna   |  16 Mai, 2024

Distribuie :

Șeful de dezvoltare din cadrul mărcii italiene informează că noul motor V12 nu va fi turbo aspirat. Reamintim că noul propulsor alimentează modelul 12Cilindri.

La începutul acestei luni, Ferrari a dezvăluit lumii întregi o nouă creație a sa: 12Cilindri. Este succesorul lui 812 Superfast și este dotat cu un motor V12 aspirat natural, de 6.5 litri volum, care este capabil să dezvolte 830 CP. Potrivit unor informații, italienii au făcut investiții majore pentru a dezvolta noul propulsor, care să ofere ardere internă și să se încadreze în normele de emisie Euro 6. 

"Motorul V12 este aspirat natural. Este ceva ce creează emoție, sunet și accelerație de la turații reduse până la turații maxime. Acesta este produsul pe care dorim să îl oferim", a declarat Gianmaria Fulgenzi, director de dezvoltare produs în cadrul mărcii italiene.

De asmenea, directorul de dezvoltare produs a atenționat că italienii nu planifică să turboalimenteze noul V12, cel puțin momentan. De menționat că Ferrari a apelat la turboalimentare doar în cazurile când era necesar să scadă din capacitatea cilindrică a propulsorului, pentru a respecta normele de emisii, fără să afecteze performanțele. Acest caz nu este valabil și în cazul noului V12. 

Recomandate:

Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale - Photo
Noutăți
Audi readuce la viață numele A2. Noul model electric a ieșit deja la teste înaintea lansării oficiale

După mai bine de două decenii de absență, unul dintre cele mai neobișnuite nume din istoria Audi se pregătește de revenire. De această dată, însă, într-o formă complet diferită și cu un ro

Inna