Faraday Future! Un nou nume pe scena producătorilor de vehicule electrice

De Pavel   |  19 Septembrie, 2018

Distribuie :

Start-up-ul american finanțat de chineji, Faraday Future, este un nume nou pe scena producătorilor de vehicule electrice din toată lumea. La moment, compania este pe ultima sută de metri înainte de a prezenta primul spu model FF 91. Conceptul SUV-ului a fost defapt dezvălui încă la începutul anului 2017, însă ulterior compania s-a confruntat cu o serie de probleme financiare.

Totuși, americanii într-un final au reușit să realizeze un exemplar de pre-producție a primului său model, iar cu această ocazie a organizat și un eveniment special la uzina sa din Hanford, statul California, unde și l-a prezentat invitaților.

La moment, Faraday Future nu oferă încă informații tehnice despre versiunea de serie, ănsă menșionează că detalii vor fi făcute publice pe parcursul lunii septembrie. Cert este faptul că, constructorul a anunțat crearea a 1.000 de locuri de muncă la uzină, iar în prezent colaborează cu Hanford Training Resource Center pentru a pregăti angajații care se vor ocupa de managementul fabricii.

Conceptul Faraday Future FF 91, este echipat cu patru motoare electrice, care în total generează o putere echivalentă cu 1.050 CP și 1.800 Nm. La fel, reprezentanții producătorului susțin că EV-ul va putea accelera de la 0-96 km/h în doar 2.39 secunde!

Trenul electric de propulsie este alimentat de la o baterie cu capacitatea de 130 kWh, dezvoltată în parteneriat cu compania LG Chem. Aceasta ar asigura o autonomie de circa 700 de kilometri, conform ciclului NEDC. Bateria poate fi încărcată la o capacitate de 50% în mai puţin de 4 ore şi jumătate la 240 de volţi prin intermediul unui încărcător inclus în pachet.

Faraday Future FF 91 poate fi deja comandat, însă livrările vor începe nu mai devreme decât în prima jumătate a anului 2019.

https://youtu.be/pSTZk_yrLTs

Recomandate:

Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni - Photo
Accidente
Grav accident în raionul Teleneşti. O femeie a fost tamponată pe trecere de pietoni

O femeie de 62 de ani a decedat în urma unui accident rutier. Potrivit poliției, femeia a fost tamponată pe trecere de pietoni. Un grav accident rutier a avut loc în seara zilei d

Inna
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială - Photo
Sociale
Doi deputați din Parlament ar fi “furat” un automobil de la parcarea specială

Doi deputați din partidul lui Vasile Costiuc, potrivit canalului Dumitru Ciorici, ar fi "furat" un automobil de la parcarea specială din Cahul. Autovehiculul a fost reținut și plasat la parc

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna