Evaziune fiscală depistată la agenţi economici specializaţi în vânzarea automobilelor !

De Andrei Tabuica   |  4 Iulie, 2015

Distribuie :

Inspectorii fiscali din Republica Moldova au verificat nouă agenţi economici specializaţi în vânzarea automobilelor depistând evaziune fiscală. Suma amenzilor aplicate au fost de circa 112.000 de lei.

Potrivit unui comunicat al Serviciului Fiscal de Stat (SFS), instituţia şi-a concentrat atenţia şi intensificat acţiunile de monitorizare şi conformare a contribuabililor specializaţi în comercializarea automobilelor.

„În acest context, în rezultatul examinării indicatorilor economici conform dărilor de seamă prezentate la organul fiscal, au fost selectaţi 9 agenţi economici cu riscuri sporite pentru administrarea fiscală, manifestate prin ponderea mică a impozitelor achitate în raport cu volumul livrărilor sau cuantumul salariilor declarate”, susţin reprezentanţii Fiscului.

Astfel, inspectorii fiscali au depistat patru cazuri de încasare a mijloacelor băneşti în valută străină, nouă cazuri în care nu au fost utilizate maşinile de casă şi control, un caz în care agentul economic nu a informat instituţia despre sediu. În acelaşi timp, în urma controalelor, a fost identificat un caz în care nu a fost prezentat la prima cerere documentele de provenienţă pentru automobilele aflate în vânzare şi un caz de desfăşurare a activităţii fără autorizaţie de funcţionare.

Pentru încălcările depistate au fost stabilite sancţiuni fiscale şi contravenţionale în sumă de 112.000 de lei.

Recomandate:

Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna