Europenii rămân la aceleași preferințe. În acest an, Volkswagen, iarăși, a fost cel mai solicitat brand auto

De Inna   |  24 Decembrie, 2025

Distribuie :

În primele 11 luni ale anului curent, Volkswagen a fost cea mai solicitată marcă pentru europeni. Potrivit Asociației Europene a Producătorilor de Automobile, europenii au înmatriculat peste 1.3 milioane de unități Volkswagen. Ulterior, în clasament sunt incluse branduri precum Toyota și Skoda. 

În acest an, s-au înmatriculat 1.328.916 unități Volkswagen, cu 5.5% mai multe decât în aceeași perioadă din 2024. Locul doi este ocupat de Toyota, cu 780.495 de unități înmatriculate, cu 7.4% mai puțin decât anul trecut. Iar pe ultima treaptă a podiumului este Skoda, cu 770.506 unități, o creștere cu 9.9% comparativ anul trecut. 

Citește și: A fost prezentat topul celor mai fiabile mărci din 2025. BMW ajunge în top 10

Urmează BMW cu 728.598 de exemplare, o creștere de 3% comparativ cu primele 11 luni din 2024. Iar pe locurile 5,6,7 și 8 regăsim Renault, Mercedes-Benz, Audi și respectiv Peugeot.

Pe locul 9 este Dacia, care încheie primele 11 luni din 2025 cu 547.673 de unități, ce echivalează cu o creștere cu 4.9%. Locul 10 este ocupat de Hyundai, care încheie topul cu 484.327 de unități și o scădere cu 1.1%. 

Kia și Ford se regăsesc printre constructorii care nu au intrat în acest top 10.

Recomandate:

Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna