După 29 de ani de producție, Ford renunță definitiv la modelul Mondeo

De Pavel   |  25 Martie, 2021

Distribuie :

Ford a confirmat că își va lua rămas bun de la una dintre cele mai vechi modele ale sale. După 29 de ani de producție, modelul Mondeo este nevoit să-și încheie cariera, pe fondul vânzărilor mici și popularității tot mai mari a SUV-urilor.

Într-un interviu pentru publicația Autocar, un reprezentat al constructorului a declarat că unul dintre motivele renunțării iminente de a mai produce modelul este ”schimbarea preferinților clienților”. În 2020, SUV-urile au reprezentat 39% din totalul vânzărilor companiei Ford, iar cota lor a crescut cu 8% pe parcursul anului curent. Al doilea motiv este ajustarea gamei de modele pentru piața din Europa, unde constructorul vrea să către anul 2030 să comercializeze doar vehicule electrice.

În februarie, Ford a anunțat despre un model misterios care ar putea deveni succesorul lui Mondeo. Până în prezent, compania a dezvăluit doar silueta mașinii, care cel mai probabil va fi un SUV electrificat de dimensiuni medii. Se presupune că acesta se va numi Evos și va miza pe un sistem de propulsie hybrid, care va folosi un benzinar de 2.5 litri volum.

Ce ține de Mondeo, asamblarea generației actuale se va încheia în luna martie a anului 2022.

Recomandate:

4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală - Photo
Sociale
4 georgieni, reținuți în trafic. Ar fi comis mai multe furturi de mașini în capitală

Polițiștii din Chișinău au anihilat activitatea unui grup infracțional suspectat de comiterea mai multor furturi din automobile, folosind metode tehnologice avansate. Patru bărbați, cu vârste &i

Inna
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale - Photo
Noutăți
Vladimir Bolea confirmă că din 2028 vom achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale

Șoferii moldoveni vor achita taxe pentru utilizarea drumurilor naționale, exact ca în România. Informația a fost confirmată de către vicepremierului Vladimir Bolea, ministru al Infras

Inna
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie - Photo
Noutăți
Nissan pornește producția noii generații Leaf la Sunderland, Marea Britanie

Nissan anunță un nou pas important în strategia sa de electrificare, odată cu demararea producției noii generații Leaf la uzina din Sunderland, Marea Britanie. Lansarea pe linia de asamblare a f

Inna
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină - Photo
Noutăți
Cariera lui F-150 Lightning se apropie de final. Cu această ocazie, Ford pregătește o versiune nouă cu motor pe benzină

Ford se pregătește să lanseze o nouă versiune pentru camioneta electrică F-150 Lightning. Aceasta va primi un motor pe benzină, care va fi utilizat drept range extender. Noua versiune o va înloc

Inna
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero - Photo
Noutăți
Tomorrow XX: planul prin care Mercedes-Benz vrea să reinventeze mașina ecologică de la zero

Mercedes-Benz face un nou pas în direcția reducerii impactului asupra mediului, prezentând un program amplu de sustenabilitate destinat viitoarelor sale modele de serie. Inițiativa poartă

Inna
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios - Photo
Noutăți
Ofensivă Nismo. Nissan pregătește dublarea gamei sportive într-un plan de revenire ambițios

Nissan anunță o schimbare majoră de direcție în zona modelelor de performanță, confirmând intenția de a extinde semnificativ portofoliul Nismo la nivel global. Constructorul japonez planif

Inna