Două mașini au fost incendiate la Bălți în decurs de o oră, alte două au fost salvate de flăcări. Făptașul e reținut

De Sergiu   |  30 Iulie, 2020

Distribuie :

Două mașini au fost grav avariate după ce au fost incendiate noaptea trecută la Bălți. Alte două au reușit să fie salvate după ce s-a încercat aprinderea acestora. 

După cum informează responsabilii din cadrul IGSU Bălți pentru esp.md, prima mașină, un Mercedes, a fost incendiat în vreme ce staționa în parcarea situată pe strada Ștefan cel Mare 8/1. Apelul a parvenit la ora 2.52 minute, la fața locului deplasându-se două echipaje ale pompierilor. La ora 3.42 s-a reușit stingerea incendiului. Compartimentul motor al mașinii a ars în totalitate.

A doua chemare a fost înregistrată la ora 3.38. O Toyota Corolla a fost cuprinsă de flăcări pe strada Independenței 8. Arderea a fost lichidată după aproximativ o oră. În cazul ambelor mașini, locul de origine al incendiului ar fi roata din față.

Alte două tentative au fost înregistrate între orele 3 și 4. Pe str. Ștefan cel Mare 6 s-a încercat incendierea unui Renault Megan, iar pe str. Dostoievski a unui Mercedes Sprinter.

Potrivit inspectoratului de poliție Bălți, presupusul vinovat a fost reținut pentru 72 ore. Este vorba de un bălțean de 48 de ani cu antecedente penale.

Amintim că în luna iunie în Bălți au ars două automobile în aceeași zonă, vehiculându-se că ar fi fost și acestea incendiate, iar de la începutul anului 13 mașini au fost cuprinse de flăcări în oraș.

x
x
x

 

 

Recomandate:

2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna