Doi poliţişti, reţinuţi de CNA pentru mită! Au cerut 6.000 de lei de la un șofer aflat în stare de ebrietate narcotică

De Pavel   |  31 Ianuarie, 2020

Distribuie :

Doi angajaţi ai Inspectoratului  de Poliţie Sângerei au fost reţinuţi în flagrant de către ofițerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurori pentru corupere pasivă.

Aceștia sunt bănuiţi că, deţânând funcţii publice - unul fiind specialist în documentarea accidentelor rutiere, iar celălalt celalalt ofiţer de investigaţii, ar fi pretins de la denunțător suma de 6.000 de lei, sub pretextul adoptării unei decizii favorabile, pe materialele aflate în procedura de examinare, referitor la conducerea unităţii de transport sub influenţa substanţelor narcotice.

Pe numele bănuiților a fost inițiată o urmărire penală în temeiul art. 324 - corupere pasivă. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă până la 10 ani închisoare cu amendă în mărime de la 6.000 la 8.000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Conducerea urmăririi penale este exercitată de către oficiul Nord al Procuraturii anticorupţie. 

Recomandate:

Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță - Photo
Noutăți
Land Rover pregătește lansarea noului Range Rover GT. Cum arată primul SUV coupe electric de performanță

Land Rover a oferit primul contact cu viitorul Range Rover GT, publicând imagini oficiale cu prototipul aflat în faza finală de dezvoltare. Noul model va extinde familia Range Rover și va

Inna
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri - Photo
Sociale
În sectorul Buiucani va fi amenajată o nouă parcare publică. Vor fi amenajate 70 de locuri

Municipalitatea continuă extinderea infrastructurii de parcare din Chișinău și pregătește amenajarea unei noi parcări publice în sectorul Buiucani. Aceasta va fi construită la intersecția străzi

Inna
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l - Photo
Sociale
Poliția a depistat mai multe persoane care conduceau în stare de ebrietate. Un motociclist fără permis avea o alcoolemie de 0.83 mg/l

Poliția Republicii Moldova anunță că, în cadrul acțiunilor de supraveghere a traficului rutier, a depistat mai multe persoane care conduceau diferite mijloace de transport sub influența alcoolul

Inna
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic - Photo
Sociale
2 tineri sancționați de oamenii legii pentru comportament agresiv în trafic

Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP) a identificat și sancționat persoanele implicate într-un incident de conducere agresivă produs pe străzile municipiului Cahul, după ce imagini

Inna
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului - Photo
Noutăți
Lamborghini a creat două versiuni unicat pentru Temerario. Designul exterior este inspirat din primele schițe ale modelului

Lamborghini a prezentat două exemplare unice ale supercarului Temerario, realizate de divizia de personalizare Ad Personam. Cele două automobile au fost create pentru a evidenția procesul de dezvoltar

Inna