Doi moldoveni au fost prinși la vamă cu mașini cu acte false, una era căutată chiar de Interpol!

De Pavel   |  26 Octombrie, 2018

Distribuie :

Ieri dimineața, un cetățean al Republicii Moldova în vărstă de 58 ani ajungând în punctul de trecere Leușeni a prezentat documentele necesare pentru autorizărea trecerii frontierei. Bărbatul se afla la volanul unui autocamion ce tracta pe o platformă opt autoturisme.

În timpul verificărilor, la mijlocului de transport remorcat de model Toyota RAV 4, polițiștii de frotieră au depistat aplicat consemnul nominal de către autoritățile din Italia, conform datelor Interpol, scrie publika.md

Audiat, conducătorul auto a comunicat că nu cunoaște nimic despre cele depistate, primind sarcina de la superiori doar de a aduce încărcătura la destinație, oferindu-i-se actele respective.

Un alt mijloc de transport cu plăcuțele de înmatriculare irlandeze al cărui revizie tehnică, vizibil prezenta indici incompatibili cu un act oficial, a fost reținut de către polițiștii de frontieră. La volanul mașinii de model Mercedes Benz S320 se afla un tânăr în vârstă de 28 ani.

Apropiindu-se la linia de control pe sensul de intrare în țară a prezentat inspectorului documentele solicitate.

Neveridicitatea actului cu pricina a fost confirmată cu ajutorul tehnicii din dotare, motiv pentru care s-a întocmit proces verbal de constatate și audiere.

Conducătorul auto susține că nu este în cunoștință de cauză pe faptul atestat și posibil să fie o eroare la mijloc.

În consecință, ambele mijloace de transport au fost reținute pe teritoriul punctului de trecere.

Cercetările sunt continuate de către ofițerii de investigații ai Poliției de Frontieră pentru elucidarea tuturor circumstanțelor.

Recomandate:

Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată - Photo
Noutăți
Noul Mercedes-AMG GLC 53 4matic+ este aici. În premieră, un SUV AMG este dotat cu diferențial de alunecare limitată

Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Mercedes-AMG GLC 53 4Matic+, un SUV de performanță care combină versatilitatea unui model de familie cu ADN-ul pur AMG. Cu 449 CP, tracțiune integrală inteligent

Inna
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km - Photo
Noutăți
Noul Highlander devine electric. Primul SUV cu 7 locuri al mărcii nipone oferă o autonomie de până la 515 km

Toyota intră într-o nouă etapă a electrificării și transformă Highlander într-un SUV 100% electric. Noua generație renunță la motoarele termice și debutează ca primul SUV electric cu trei

Inna
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național - Photo
Sociale
Peste 460 de șoferi prinși cu telefonul la volan în doar câteva zile. INSP intensifică controalele la nivel național

Inspectoratul Național de Securitate Publică a sancționat peste 460 de conducători auto care foloseau telefonul mobil în timpul șofatului, la doar câteva zile de la startul unei acțiuni de

Inna
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze - Photo
Sociale
Ion Ceban cere o lege națională a parcărilor și afirmă că deputații doar trebuie să o voteze

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că Republica Moldova are nevoie urgentă de un cadru legislativ clar privind parcările, acuzând guvernarea de dezinformare atunci când afi

Inna
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv - Photo
Sociale
Conturile Lukoil-Moldova, blocate de două bănci din țară din cauza unor neconcordanțe privind beneficiarul efectiv

Două instituții bancare din Republica Moldova au suspendat conturile companiei Lukoil-Moldova, după ce au identificat diferențe între datele declarate despre beneficiarul efectiv și informațiile

Inna
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa - Photo
Noutăți
Suzuki Across revine cu 302 CP și tehnologie plug-in hybrid. SUV-ul dezvoltat alături de Toyota ajunge în Europa

Suzuki a prezentat noua generație Across, SUV-ul plug-in hybrid realizat în colaborare cu Toyota. Cu 302 CP, tracțiune integrală electrică și un pachet tehnologic complet, modelul va fi disponib

Inna